Biriş: Legea prevenţiei este precum aghiazma, te ajută în măsura în care crezi în ea

Legea prevenţiei este precum aghiazma, adică te ajută în măsura în care crezi în ea, iar ca să producă efecte pozitive este nevoie de voinţă, a declarat miercuri avocatul Gabriel Biriş, într-o conferinţă organizată de Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA).
Economica.net - mie, 11 apr. 2018, 11:39
Biriş: Legea prevenţiei este precum aghiazma, te ajută în măsura în care crezi în ea

‘Legea prevenţiei e precum aghiazma, te ajută dacă crezi în ea. Dă bine să vorbim despre Legea prevenţiei, dă bine să şi bem aghiazmă, dacă chiar credem în ea. Ca orice lege, ca să producă efecte pozitive, trebuie să existe şi voinţă să producă efecte pozitive. Am dubii că voinţa din spatele legii prevenţiei nu este una exclusiv de marketing politic’, a spus Biriş.

În data de 6 februarie, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a susţinut că Legea prevenţiei, care a fost publicată în Monitorul Oficial, va oferi companiilor o mai mare libertate şi va duce la dezvoltarea mediului de afaceri.

‘Legea Prevenirii (Prevenţiei) a fost adoptată de Guvernul României şi publicată în Monitorul Oficial. Din acest moment, inspectorii instituţiilor statului cu atribuţii în control nu vor mai putea aplica amenzi în mod automat pentru o serie de aproximativ 400 de contravenţii din 71 de acte normative ce intră sub cupola Legii Prevenirii, ci vor fi obligaţi să aplice un plan de conformare cu o durată maximă de 90 zile, timp în care contribuabilii vor putea pune lucrurile în ordine, aşa cum prevede legea’, a scris Dragnea, marţi, pe Facebook.

Potrivit acestuia, neregulile găsite şi îndreptate în timpul controlului nu vor fi trecute pe planul de conformare.

‘Sunt convins că acest act normativ, pe care l-am promis în campania electorală, va da o mai mare libertate companiilor şi, în consecinţă, va conduce la dezvoltarea mediului de afaceri’, a adăugat liderul PSD.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...