Rata şomajului avea nivelul cel mai ridicat (18,3%) în rândul tinerilor (15-24 ani).
Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului (2017/2016) a fost de 1,6 puncte procentuale (5,6% la bărbaţi faţă de 4% la femei), iar pe medii de rezidenţă de 0,9 puncte procentuale (5,4% în rural faţă de 4,5% în urban).
Şomajul a afectat în măsură mai mare absolvenţii învăţământului scăzut şi mediu, pentru care rata a fost de 6,8%, respectiv 5,1%.
Rata şomajului a fost de doar 2,4% în cazul persoanelor cu studii superioare, precizează INS.
Rata şomajului de lungă durată (în şomaj de un an şi peste) a fost de 2%, iar incidenţa şomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în şomaj de un an şi peste în total şomeri) a fost de 41,4%.
Pentru tineri (15-24 ani), rata şomajului de lungă durată (în şomaj de şase luni şi peste) a fost de 11,1%, iar incidenţa şomajului de lungă durată în rândul tinerilor de 60,4%.
Rata şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă, precizează INS.