Preţurile petrolului au urcat la cele mai ridicate niveluri din ultimii peste trei ani

Preţurile petrolului au urcat joi la cele mai ridicate niveluri din mai mult de trei ani, pe fondul scăderii stocurilor în Statele Unite şi a măsurilor Arabiei Saudite de susţinere a creşterii cotaţiilor prin limitarea livrărilor, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 19 apr. 2018, 11:01
Preţurile petrolului au urcat la cele mai ridicate niveluri din ultimii peste trei ani

Contractele futures pentru petrolul Brent au crescut până la 74,02, cel mai ridicat nivel atins după 27 noiembrie, iar ulterior au fost tranzacţionate în urcare cu 0,5% faţă de închiderea de miercuri.

Petrolul american WTI este cotat în creştere cu 0,4%, la 68,75 dolari pe baril, după ce anterior a atins 68,95 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel înregistrat după 2 decembrie 2014.

„Creşterea se datorează datelor referitoare la stocuri publicate seara trecută în Statele Unite şi a primelor de risc legate de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu, dar aceste prime de risc vor fi de scurtă durată, fiind probabil ca investitorii să normalizeze preţurile odată cu atenuarea tensiunilor”, a declarat Barnabas Gan, analist la OCBC.

El a apreciat că preţurile sunt un pic prea mari, pe termen scurt, şi că va fi nevoie de semnale clare de îmbunătăţire a factorilor fundamentali.

Reprezentanţii OPEC şi ai statelor partenere se vor întâlni vineri, la Jeddah, Arabia Saudită, pentru a discuta despre efectul acordului de reducere a producţiei pentru eliminarea suplusului de ofertă din piaţă.

Reuters a relatat miercuri că Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, ar dori ca preţurile petrolului să crească la 80 sau chiar la 100 de dolari pe baril, ceea ce sugerează că autorităţile de la Riad nu vor modificarea acordului.

În Statele Unite, Administraţia pentru Informaţii în Domeniul Energiei a anunţat miercuri că stocurile de petrol au scăzut cu 1,1 milioane de barili în săptămâna încheiată pe 13 aprilie, la 427,57 milioane de barili, nivel apropiat de media ultimilor cinci ani, de aproximativ 420 de milioane de barili.

Preţurile sunt susţinute şi de aşteptările că Statele Unite vor reintroduce sancţiunile împotriva Iranului, al treilea mare producător de petrol din cadrul OPEC, ceea ce ar reduce şi mai mult oferta de ţiţei din Orientul Mijlociu.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PNL a pierdut politic, fiindcă a făcut o coaliţie cu PSD....
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...