‘Lucrările de intervenţie se vor executa în zona Podului Constanţa, administrată de CFR, la km 4+327, în anumite intervale orare doar în cursul nopţii, când traficul este mai scăzut, astfel încât impactul acestor lucrări asupra celor care tranzitează zona să fie cât mai mic. Pentru menţinerea condiţiilor optime şi de siguranţă rutieră, traficul în zona Podului Constanţa, în perioada intervenţiei, va fi dirijat şi semnalizat temporar cu ajutorul indicatoarelor rutiere’, se arată în document.
De asemenea, în paralel cu desfăşurarea lucrărilor de intervenţie, Regionala de Căi Ferate Bucureşti continuă parcurgerea şi derularea etapelor premergătoare implementării programului de reparaţii la Podul Constanţa, pentru zona administrată de CFR, până în prezent fiind elaborate Expertiza Tehnică şi DALI (documentaţie tehnico-economică similară studiului de fezabilitate), documentaţii tehnice obligatorii în vederea demarării procedurilor de lansare a licitaţiei pentru elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de reparaţii.
‘Valoarea estimativă a lucrărilor de reparaţii, conform devizului general emis, este de 5,13 milioane lei, licitaţia urmând a fi lansată în semestrul II al acestui an’, menţionează sursa citată.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, prin Regionala CF Bucureşti, susţine că va menţine un dialog permanent cu specialiştii municipalităţii, astfel încât să existe o informare şi o susţinere reciprocă în vederea parcurgerii tuturor etapelor necesare programelor de reparaţii desfăşurate, de fiecare autoritate în parte, în zona Podului Constanţa.