România se bate cu Slovacia pentru o fabrică de maşini electrice făcută de chinezii de la Geely în colaborare cu BMW

Zvonurile privind intrarea celui de-al cincilea producător auto în Slovacia au reapărut săptămâna aceasta, după ce Guvernul de la Bratislava a acordat parcului industrial din Haniska (aproape de Košice) statutul de investiţie strategică, informează site-ul spectator.sme.sk. Zhi Dou, un producător de maşini electrice mini, membru al grupului chinez Zhejiang Geely Holding, şi compania germană BMW AG ar putea investi în facilităţi de producţie din Slovacia, anunţă presa din statul est-european. Pentru investiţia chineză, Slovacia concurează doar cu România, a informat publicaţia economică Hospodárske Noviny.
Economica.net - mie, 25 apr. 2018, 12:36
România se bate cu Slovacia pentru o fabrică de maşini electrice făcută de chinezii de la Geely în colaborare cu BMW

Statul român acordă subvenţii de 50% din valoarea investiţiei, în timp ce Slovacia acordă ‘doar subvenţii de până la 35%’ din valoarea investiţiei, iar decizia finală va fi anunţată în toamnă, susţine presa slovacă.

La propunerea Ministerului slovac al Economiei, Guvernul de la Bratislava a blocat terenul pentru un posibil investitor în noul parc industrial din Haniska.

Noua unitate va atrage noi investiţii în estul Slovaciei şi va ajuta la crearea a mii de locuri de muncă, apreciază Ministerul Economiei.

Ministrul Economiei, Peter Žiga, susţine că sunt cinci investitori la Haniska, în timp ce publicaţia Hospodárske Noviny anunţă că unul dintre investitori este producător auto.

Informaţiile că BMW ar fi interesat să investească în Slovacia au apărut în presă încă din 2012, dar au fost dezminţite. Acum, grupul german nu a negat informaţiile, susţine Hospodárske Noviny.

Parcul industrial de 250 de hectare din Haniska va fi una din cele mai mari unităţi de acest tip din Slovacia.

În 2016, Slovacia câştigă o investiţie de 60 de milioane de euro în detrimentul României. Producătorul nipon de echipamente electrice Minebea a anunţat atunci că va investi aproape 60 de milioane de euro în construcţia unei fabrici în estul Slovaciei (aproape de Košice), unde va crea peste 1.000 de locuri de muncă.

Cu o populaţie de 5,4 milioane de locuitori, Slovacia – ţară membră a zonei euro – este cel mai mare producător auto din lume, în termeni de producţie per capita, graţie uzinelor construite în ultimele două decenii de Volkswagen, Kia Motors şi PSA Peugeot Citroen. În 2018, urmează să fie inaugurată şi noua fabrică Jaguar Land Rover, unde va fi produs SUV-ul Discovery.

Producţia auto este responsabilă pentru 44% din industria Slovaciei, precum şi pentru 35% din exporturile ţării. De asemenea, acest sector asigură un loc de muncă pentru mai mult de 200.000 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...