Jumătate dintre români stau acasă în mini-vacanţa de 1 mai

Peste jumătate dintre români vor sta acasă în mini-vacanţa de 1 mai, 20% se pregătesc de o ieşire la pădure, iar 15% merg la munte, în timp ce litoralul românesc şi city break-urile completează clasamentul, fiecare însumând 6% dintre opţiuni, conform datelor unui sondaj, remise vineri AGERPRES.
Economica.net - vin, 27 apr. 2018, 08:36
Jumătate dintre români stau acasă în mini-vacanţa de 1 mai

Dintre cei care optează să petreacă mini-vacanţa departe de casă, o treime vor urca la volanul maşinii personale, unul din zece români va fi pasager în maşinile prietenilor, 5% optează pentru tren şi doar 2% călătoresc cu avionul, conform unui sondaj realizat de Provident Financial România.

Dacă ordinea preferinţelor pentru staţiunile de pe litoral este Mamaia, Vama Veche şi Năvodari, peste jumătate dintre respondenţi consideră că Vama Veche nu este pe gustul lor, un sfert afirmă că staţiunea ‘nu mai este ce a fost’ şi doar 15% se declară în continuare încântaţi de destinaţie.

Cum grătarul nu lipseşte din lista obiceiurilor de 1 mai, nici micii nu lipsesc din meniu, astfel că peste jumătate dintre români vor pune mititei pe grătar şi în acest an. 45% vor completa cu carne de pui, iar 39% vor pune pe grătar şi ceafă de porc. O treime dintre respondenţi spun că din meniu nu va lipsi nici garnitura, respectiv legumele. O treime din români aleg, cu toate acestea, să nu facă grătar şi doar 4% au în meniu carne de berbec.

Înainte să aibă ce pune pe grătar, românii trebuie să meargă şi la cumpărături. 8 din 10 români îşi vor cumpăra cele necesare din supermarket, în timp ce puţin peste un sfert din respondenţi vor alege pieţele din cartier. Producătorii independenţi urcă pe a treia poziţie în topul preferinţelor pentru aprovizionare, cu 13%, la distanţă considerabilă faţă de chioşcurile de la parterul blocurilor sau livrările la domiciliu.

Jumătate dintre români alocă 150 de lei petrecerilor de 1 mai, un sfert vor cheltui până la 300 de lei, 12% se vor apropia de 500 de lei, 5% până la 700 de lei şi 6% vor depăşi şi acest prag. De altfel, peste jumătate dintre români afirmă că au acelaşi buget pentru 1 mai ca şi anul trecut, iar un sfert chiar vor reduce din cheltuieli.

Întrebaţi ce sărbătoresc de 1 mai, 96% dintre respondenţi au ales Ziua Internaţională a Muncii, 3% au optat pentru Ziua Micii Uniri, iar 1% pentru Ziua Internaţională a Naturii.

Sondajul a fost desfăşurat online, în luna aprilie 2018, pe un eşantion de 1.575 de respondenţi din toată ţara, 29% cu venituri între 1.001 şi 2.000 lei, 25% cu venituri între 2.001 şi 3.000 lei, 16% peste 4.001 lei şi 15% atât cu venituri mai mici de 1.000 lei, cât şi de la 3.001 la 4.000 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...