Regulamentul de acordare a voucherelor Materna de 2.000 de lei. Cine se poate înscrie

Primăria Capitalei a elaborat Regulamentul de acordare a voucherelor Materna, în valoare de 2.000 de lei, gravidelor din Bucureşti, după ce la sfârşitul lunii martie a fost adoptat proiectul de acordare a acestui ajutor. Tot atunci a fost aprobat şi proiectul de acordare a unui ajutor în valoare de 3.000 de euro pentru femeile care nu pot rămâne însărcinate şi apelează la varianta fertilizării in vitro. Deşi Regulamentul de acordare a acestui ajutor urma să elaborat în 30 de zile, acesta nu se regăseşte pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) care are loc pe 4 mai. 
Andrada Ghira - sâm, 28 apr. 2018, 08:48
Regulamentul de acordare a voucherelor Materna de 2.000 de lei. Cine se poate înscrie

„Suma de 2.000 de lei va fi acordată sub forma unui voucher. Cu ajutorul acestor bani se pot achita analize care nu sunt decontate de Casa de Sănătate şi anumite medicamente sau tratamente pe care femeile nu şi le permit. Exemple de analize care nu sunt deconatate şi prin care se depistează tombofilia, intoleranţa la glucoză, teste care identifică anumite infecţii, alte afecţiuni ale mamei, rubeola, hiv, hepatita B. Prin aceste sume folosite care se vor acorda jumătate, adică 1.000 de lei în săptămâna a zecea de sarcină, când este confirmată de un medic specialist, şi a odoua parte, tot de 1.000 de lei în a şasea lună de sarcină”, a declarat Gabriela Firea în deschiderea şedinţei CGMB din 28 martie, atunci când proiectul a şi fost aprobat. 

CITEŞTE ŞI Noi stimulente de la Firea: voucherul Materna de 2.000 de lei pentru femeile însărcinate şi 3.000 de euro pentru fertilizarea in vitro

Acum, Primăria supune votului consilierilor Regulamentul de acordare a acestor vouchere de 2.000 de lei pentru gravide. 

De acest voucher beneficiază orice femeie cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul stabil în Bucureşti sau viză de reşedinţă de cel puţin şase luni pe raza Capitalei, la data depunerii cererii, după săptămâna a zecea de sarcină, se arată în regulament. 

Cererile se vor putea depune fizic la punctele anunţate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială pe site-ul propriu, dar şi în format electronic. 

Actele necesare

  • cerere-tip; modelul poate fi descărcat de pe site-ul DGASMB;
  • copie a cărţii de identitate a femeii gravide; în cazul vizei, copia se va face şi pe verso;
  • certificat fiscal emis de către Direcţia de Impozite şi Taxe Locale de sector prin care se atestă lipsa datoriilor la bugetul local;
  • adeverinţă eliberată de un medic ginecolog în care se atestă vârsta biometrică a sarcinii şi copie a ecografiei de confirmare a sarcinii incipiente, după caz;
  • la intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină, se revine cu o nouă adeverinţă de la medicul ginecolog în care se atestă vârsta biometrică a sarcinii şi o copie a ecografiei morfologice de sarcină trimestrul II, după caz.

Care sunt condiţiile

Voucherele au fiecare câte o valoare de 1.000 de lei, împărţite în tichete de câte 50 de lei, care se acordă de două ori. 

  1. După procesarea cererii se acordă primul voucher, în valoare de 1.000 de lei.
  2. După intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină se acordă al doilea voucher, la cererea femeii gravide. 

Este interzisă acordarea de rest în bani la vouchere. 

Fiecare gravidă beneficiază de vouchere în valoare de 2.000 de lei, indiferent de numărul feţilor. În cazul sarcinilor gemelare, valoarea voucherului nu se dublează, se mai arată în regulament.

Nu sunt eligibile şi nu primesc vouchere gravidele care nu au domiciliul în Bucureşti sau reşedinţa dobândită pe o perioadă mai scurtă de şase luni, cele care au depus un dosar incomplet, greşit sau actele nu sunt valabile, dar nici femeile care au datorii la bugetul local. 

Ce servicii se pot plăti cu aceste vouchere

Cu aceste vouchere, femeile însărcinate pot plăti orice serviciu medical necesar monitorizării sarcinii, din orice clinică publică sau privată, cu care societatea emiţătoare are contract încheiat. Serviciul medical nu trebuie să fie neapărat de obstetrică-ginecologie.

De asemenea, femeile mai pot plăti orice tratament medicamentos, inclusiv suplimente nutritive sau dispozitive medicale, din orice farmacie, sau diferenţa dintre preţul de referinţă decontat de CASMB şi preţul la raft. 

În momentul în care gravida primeşte voucherele, va primi şi lista unităţilor în care pot fi folosite. 

Menţiune specială pentru gravidele între săptămânile 25-39

Regulamentul include o prevedere specială pentru bucureştencele care sunt într-un stadiu avansat al sarcinii.

Astfel, cele care au o sarcină ce depăşeşte săptămâna 25 şi până în cea de-a 39-a săptămână, vor putea beneficia de aceste vouchere în valoare de 2.000 de lei, care vor fi acordate osingură dată, la data depunerii cererii. 

Gravidele trebuie însă să depună aceste cereri în termen de 60 de zile de la data anunţării demarării programului de depunere. 

După trecerea celor 60 de zile, gravidele după săptămâna 24 vor putea primi doar voucherul corespunzător acestei perioade de sarcină, respectiv un singur voucher de 1.000 de lei. 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...