Românii au liber la slujbe temporare în Statele Unite

Serviciul de Imigrări al Statelor Unite (USCIS) a anunţat că Departamentul Securității Interne şi Departamentul de Stat au inclus România pe lista celor 58 de ţări ai căror cetăţeni sunt eligibili să obţină locuri de muncă temporare în SUA  în domeniul agricol şi nu numai.
Adrian N. Ionescu - sâm, 11 feb. 2012, 16:38

Decizia este valabilă timp de un an de la data publicării în Federal Register, iar programele de intrare  pentru care se aplică sunt H-2A şi H-2B, potrivit U.S. Citizenship and Immigration Services (USCIS).

Printre țările de pe lista USCIS se mai numără Argentina, Australia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Chile, Croatia, Estonia, Haiti, Honduras, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Japonia, dar şi Spania, Marea Britania sau Vanuatu.

Vizele pentru „muncitori calificaţi sezonieri (H2A si H2B)“ pot fi prelungite de două ori, până la o durată maximă de de trei ani şi cererile trebuie să fie însoţite de:

– o copie a formularului I-797 Notice of Approval;

– o scrisoare de la angajator, sau o scrisoare de confirmare de la angajator, ori ultimele taloane de salariu, în cazul prelungirii;

– ca şi „dovada legăturilor puternice cu România, care îl vor determina pe solicitant să revină la finalul contractului“, potrivit datelor de pe site-ul Ambasadei SUA la Bucureşti, unde nu au putut fi obţinute lămuriri suplimentare astăzi.

Alte surse de informaţii spun că, în practică, angajatorul face demersurile necesare obţinerii vizei. Cererea trebuie depusă cu cel puţin 45 de tile înaintea de data începerii lucrului, dar nu mai devreme de 4 luni de la această dată.

Viza H2B se poate transforma în orice alt tip de viză şi, pe timpul derulării ei, se poate începe procedura de obţinere a Green Card, cu condiţia ca angajatorul să ofere un loc de muncă de lunga durată. Posesorii acestei vize pot fi însoţiţi de familie, care pot solicita viza H4, potrivit casei de avocatură Frank G. Becker, care susţine că numărul maxim de vize H-2B eliberate anual ar fi de circa 66.000. Ar exista şi o listă cu meseriile pentru care se consideră sunt prea mulţi lucrători în SUA.

Alte surse susţin că programul H2B SUA se adresează celor cu vârste între 21 şi 40 de ani iar durata maximă a acestui program ar fi de 10 luni.

Viza H 2A are aceleaşi caracteristici cu viza H2B , doar că se rferă la locurile de muncă în agricultură.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
PSD îşi propune să obţină din nou încrederea românilor la alegerile parlamentare şi va veni cu o nouă abordare în modul în care comunică cu cetăţenii, a declarat, luni,......
SUA: Trump anunţă creşterea taxelor vamale pentru China, Canada şi Mexic
SUA: Trump anunţă creşterea taxelor vamale pentru China, Canada şi Mexic
Donald Trump a confirmat luni că primele sale măsuri economice după învestirea sa în ianuarie vor fi creşterea taxelor ...
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au cresct din nou în benzinării, la trei zile de la precedenta majorare de preț
Qualcomm pare să-și fi pierdut interesul în a achiziționa Intel
Qualcomm pare să-și fi pierdut interesul în a achiziționa Intel
Interesul Qualcomm pentru achiziționarea Intel pare să se fi răcit din cauza complexităților asociate tranzacției, ...