Tot ce trebuie să ştii despre Legea prevenirii, pe portalul www.prevenire.gov.ro – MMACA

Operatorii economici şi persoanele fizice au acces, începând din 29 aprilie 2018, la portalul www.prevenire.gov.ro, instrument în care incluse toate principiile Legii prevenirii şi care va ajuta la creşterea gradului de educare antreprenorială, a anunţat Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), într-un comunicat de presă.
Economica.net - lun, 30 apr. 2018, 06:00
Tot ce trebuie să ştii despre Legea prevenirii, pe portalul www.prevenire.gov.ro - MMACA

‘Portalul www.prevenire.gov.ro este instrumentul care adună toate principiile Legii prevenirii, o lege foarte aşteptată de mediul de afaceri, prin care vrem să schimbăm percepţia asupra relaţiei antreprenor – stat. Nu ne aflăm pe poziţii antagonice. Suntem parteneri, iar această lege este doar un prim pas în modernizarea actului de control, creşterea gradului de educare antreprenorială şi conformarea colaborativă. Prin crearea şi gestionarea acestei platforme Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat îşi consolidează rolul de partener al antreprenorilor români şi străini, oferindu-le cele mai bune soluţii de dezvoltare a afacerilor în România’, susţine ministrul de resort, Ştefan Radu Oprea.

Potrivit sursei citate, atât operatorii economici, cât şi persoanele fizice au acces direct, nediscriminatoriu şi transparent la informaţii despre drepturile şi obligaţiile persoanelor supuse activităţilor de control, precum şi atribuţiile autorităţilor care constată contravenţiile şi aplică sancţiunile.

Portalul asigură mecanismul de funcţionare al prevenirii, oferind totodată autorităţilor cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor accesul la platforma comună de popularizare a materialelor documentare şi ghidurilor de bună practică din domeniile menţionate anterior.

Contravenţiile incluse, în număr de aproximativ 400, reglementate prin 70 de acte normative, vizează sfera de responsabilitate a 11 ministere, precum şi a unor instituţii publice cu atribuţii de reglementare şi control ce se regăsesc în subordinea şi coordonarea acestora.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat este integrator al acestor propuneri de contravenţii.

Te-ar mai putea interesa și
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 de cetăţeni, adică 23,29% din numărul celor înscrişi în listele......
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai Ioniq 9 este primul SUV electric cu trei rânduri de scaune al companiei din Coreea și vizează un segment aflat ...