Un purtător de cuvânt al AIEA a declarat pentru AFP că Consiliul guvernatorilor ‘a anunţat că a finalizat examinarea acestei probleme’ după raportul care i-a fost prezentat în decembrie 2015.
Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a afirmat de asemenea marţi că acuzaţiile de luni ale premierului israelian Benjamin Netanyahu referitoare la Iran nu pun sub semnul întrebării respectarea de către Teheran a acordului din 2015 privind programul nuclear iranian. ‘Nu am văzut argumente din partea premierului Netanyahu deocamdată privind o nerespectare, adică o încălcare de către Iran a angajamentelor sale nucleare’, a subliniat ea.