Inflaţia în zona euro a coborât la 1,2% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât uşor în aprilie, până la 1,2%, de la un nivel de 1,3% înregistrat în luna precedentă, arată o estimare preliminară publicată joi de Oficiul european de statistică (Eurostat).
Economica.net - joi, 03 mai 2018, 10:53
Inflaţia în zona euro a coborât la 1,2% în aprilie

Cifra furnizată de Eurostat este similară cu estimările analiştilor şi rămâne departe de ţinta avută în vedere de Banca Centrală Europeană. Obiectivul ţintă al BCE este să menţină creşterea preţurilor în apropiere de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică.

Potrivit Eurostat, în aprilie, cele mai semnificative majorări de preţuri s-au înregistrat la energie, cu o creştere anuală de 2,5%, la servicii – 1% şi la alimente, alcool şi ţigări – 2,5%.

Mai îngrijorător pentru factorii de decizie de la BCE este faptul că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a coborât la 0,7%, de la 1% în martie. Aceasta sugerează că relansarea economică din zona euro nu a avut încă un impact semnificativ asupra salariilor.

Potrivit celor mai recente estimări ale BCE, creşterea preţurilor de consum în zona euro va rata ţinta de 2% până în 2019, chiar dacă economia regiunii înregistrează al cincilea an de creştere consecutivă.

‘Ajustările politicii noastre vor rămâne predictibile şi vor fi introduse într-un ritm prudent care este cel mai potrivit pentru procesul de convergenţă de inflaţiei’, a afirmat recent preşedintele BCE, Draghi.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Firma de furnizare de energie electrică din cadrul grupului românesc Simtel Team urmează să primească și licența de furnizare de gaze naturale....
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
După ani cu evoluții sub așteptările aferente unor scenarii de bază, avansul numărului insolvențelor din România ...
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Directorul general al UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus mutarea sediului central al băncii în Germania, dacă va achiziţiona ...
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui ...