Plaza Hotel din New York a fost vândut cu 600 de milioane de dolari

Legendarul Plaza Hotel din New York va fi achiziţionat cu 600 de milioane de dolari, a dezvăluit pentru AFP unul dintre cumpărătorii lui, un magnat din Dubai care intenţionează să transforme hotelul american într-o 'marcă mondială'.
Economica.net - lun, 07 mai 2018, 06:11
Plaza Hotel din New York a fost vândut cu 600 de milioane de dolari

Situat pe celebra Fifth Avenue din New York, Plaza Hotel, care exista de peste 100 de ani, a apărut deja în peste 30 de filme produse la Hollywood.

Shahal Khan, a cărui societate – White City Ventures – are sediul general în Dubai, a declarat pentru AFP că s-a asociat cu investitorul Kamran Hakim, care locuieşte în New York, pentru a achiziţiona stabilimentul. Tranzacţia urmează să fie finalizată pe 25 iunie.

Pritre proprietarii actuali ai hotelului se află şi prinţul şi miliardarul saudit Al-Waleed Bin Talal, care a fost deţinut timp de trei luni în hotelul Ritz-Carlton din Riad în cadrul unul val de arestări ce au fost organizate, potrivit autorităţilor saudite, pentru a lupta împotriva corupţiei.

Plaza Hotel, ce a aparţinut pentru o vreme companiei deţinute de preşedintele american Donald Trump, este administrat în prezent de grupul francez Accor.

‘Plaza este unic, însă nimeni nu a făcut niciodată din el o marcă mondială’, a subliniat Shahal Khan.

‘Acum caut un loc, poate în China, poate un loc în Europa, dar eu cred că ar fi la fel de bine să construim un alt Plaza în Abu Dhabi sau în Dubai’, a adăugat el.

‘Intenţionez să inaugurez un hotel Plaza în Emiratele Arabe Unite până în 2020’, a adăugat acest antreprenor, foarte activ pe piaţa afacerilor din Pakistan. De asemenea, el consideră că ‘Dubai este un hub mai important decât Londra’.

Situat pe rutele intercontinentale, aeroportul din Dubai este cel mai frecventat din lume prin prisma numărului de pasageri internaţionali – peste 88,2 milioane de călători în 2017.

Abu Dhabi găzduieşte începând din noiembrie 2017 muzeul Luvru Abu Dhabi, supranumit ‘primul muzeu universal al lumii arabe’.

Te-ar mai putea interesa și
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, de a proteja integritatea procesului electoral și de a oferi un spațiu......
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...