“O altă problemă importantă în acest sector, o constituie nivelul slab de contorizare individuală, la nivel de apartament sau spații cu altă destinație din condominii. Până la data întocmirii acestui raport au răspuns unei solicitări ANRE adresată operatorilor de furnizare energie termică în luna martie 2017 un număr de 24 de operatori care au declarat gradul de contorizare la nivel de condominiu (variază de la 0% declarat de Transgex Beius la 100 % declarat de Ecoterm SA Făgăraș), urmând ca după primirea tuturor informațiilor să fie realizată consolidarea și analiza finală”, se arată într-un raport al ANRE.
“Situația slabă privind nivelul de contorizare și subcontorizare la nivel de condominiu, respectiv apartamente, a fost remarcat și de Comisia Europeană în scrisoarea EU Pilot ref. EUP(2017)9193, în care se arată că în România acest grad de contorizare este de sub 50%, în condițiile în care termenul limită de încheiere a acțiunii de contorizare la nivelul țării era 31.12.2016”, mai spune Autoritatea.
Citeşte şi:
Instituţia arată că, deşi există amenzi care pot fi date pentru lipsa contorizării, situaţia nu s-a schimbat prea mult.
“Paradoxal, deși există legislație care instituie obligația introducerii contorizării, respectiv subcontorizării (Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51 din 8 martie 2006, republicată, cu modificarile și completările ulterioare, Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică, cu modificările şi completările ulterioare), cât și aplicarea de penalități pentru cei care nu aplică prevederile legii, acțiunea de contorizare individuală nu a înregistrat un progres semnificativ. Motivele sunt multiple, de la lipsa de încredere a cetățenilor față de introducerea sistemelor de repartitoare pentru încălzire și apă caldă, la faptul că responsbilitățile privind aplicarea legislației este împărțită între foarte multe instituții, și ca urmare nu există un control efectiv al respectării obligativității de contorizare”, mai arată ANRE.