Dăncilă: Nu mai acceptăm întârzieri la plata pensiilor. Plata acestora se va face până pe 15 ale lunii începând din luna iulie

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, joi, că Executivul decide ca plata pensiilor să se facă până pe 15 ale lunii începând cu iulie, ea afirmând că guvernul nu mai acceptă întârzieri în ceea ce priveşte plata pensiilor, în condiţiile în care pensionarii îşi planifică pensia de la o lună la alta
Economica.net - joi, 10 mai 2018, 11:31
Dăncilă: Nu mai acceptăm întârzieri la plata pensiilor. Plata acestora se va face până pe 15 ale lunii începând din luna iulie

„O altă problemă în discuţia din săptămâna aceasta a fost cea referitoare la plata pensiilor. Am avut judeţe în care s-au înregistrat întârzieri la plata pensiilor. Noi ştim că pensionarii îşi planifică pensia de la o lună la alta şi nu putem accepta să avem întârzieri în ceea ce priveşte plata pensiilor. Ştim că plata pensiilor se făcea în perioada 9-28 ale lunii, 28-30,31 după caz, plata pensiei se făcea la ghişeu. Noi vrem să înlăturăm aceste întârzieri şi am hotărât ca plata pensiei până la 15 ale lunii în curs, în fiecare lună începând din luna iulie”, a anunţat la începutul şedinţei Executivului premierul Viorica Dăncilă.

Măsura a fost anunţată încă de luni de preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Energiei anunță prelungirea mecanismului de prețuri plafonate la energie electrică și gaze
Ministerul Energiei anunță prelungirea mecanismului de prețuri plafonate la energie electrică și gaze
Conform programului de guvernare și planului de acțiune stabilit la nivelul Ministerului Energiei, nu există la acest moment o decizie de eliminare a plafoanelor la energie electrică și gaze......
Cel mai redus număr de şomeri în Spania, începând din 2007
Cel mai redus număr de şomeri în Spania, începând din 2007
Spania a încheiat anul 2024 cu 2,56 milioane de şomeri, cei mai puţini înregistraţi în luna decembrie, începând din ...
Prima măsură majoră a noului Guvern. Crește cu 15 miliarde de euro nivelul maxim de împrumuturi
Prima măsură majoră a noului Guvern. Crește cu 15 miliarde de euro nivelul maxim de împrumuturi
Proiectul de act normativ are în vedere modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1264/2010 pentru aprobarea programului-cadru ...
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Un număr de 74.409 firme au fost radiate la nivel naţional, în primele 11 luni din 2024, cu 23,99% mai multe comparativ ...