Pompeo dă vina pe europeni pentru retragerea SUA din acordul cu Iran

Statele europene semnatare au refuzat să adere la poziţia SUA şi să modifice acordul nuclear semnat în iulie 2015, înainte ca Washingtonul să-şi anunţe decizia de retragere din acest tratat, a indicat secretarul american de stat Mike Pompeo, transmite Xinhua.
Economica.net - lun, 14 mai 2018, 12:59
Pompeo dă vina pe europeni pentru retragerea SUA din acordul cu Iran

‘Noi chiar am încercat. Preşedintele a stabilit un set de obiective. El m-a însărcinat în primele mele săptămâni în funcţie să lucrez cu europenii să încercăm să facem acest lucru, deşi munca fusese făcută înainte ca eu să ajung la Departamentul de Stat’, a afirmat Pompeo, într-un interviu transmis duminică de programul ‘Face the Nation’ al postului CBS.

‘În niciun moment nu am reuşit să ajungem la o înţelegere. Europenii pur şi simplu nu au vrut să adere la cerinţele de îndreptare a acordului. Au avut vreo 90 de zile să facă acest lucru’, a adăugat şeful diplomaţiei americane, referindu-se la avertismentul din ianuarie al preşedintelui Donald Trump către Europa că, dacă nu va putea veni cu planuri de îndreptare a ‘lacunelor’, SUA vor ieşi din acord în luna mai.

‘Nu am putut ajunge la un acord cu partenerii noştri din E3’ (Marea Britanie, Franţa şi Germania), a insistat Pompeo.

El a mai spus că ‘regimul de sancţiuni aflat acum în vigoare este foarte clar despre care sunt cerinţele’, Pompeo semnalând că Washingtonul este pregătit să ia măsuri împotriva companiilor europene dacă acestea vor continua să facă afaceri cu Iranul.

În pofida escaladării tensiunilor transatlantice, Pompeo a afirmat că administraţia americană va continua să lucreze cu Bruxellesul pentru un nou acord. ‘Am speranţa că, în zilele şi săptămânile următoare, putem veni cu un acord care să funcţioneze cu adevărat, care să protejeze cu adevărat lumea de comportamentul periculos al Iranului, nu doar de programul său nuclear’.

În acelaşi interviu, Mike Pompeo a vorbit despre planurile Statelor Unite de a ajuta la dezvoltarea Coreei de Nord dacă aceasta va fi de acord cu denuclearizarea totală.

‘Ceea ce Kim (Jong Un) va obţine de la America este ce avem noi mai bun – antreprenorii noştri, investitorii noştri. Coreea de Nord are nevoie disperată de sprijin energetic, de electricitate pentru populaţia sa. Ei au mare nevoie de echipament şi tehnologie agricole, cele mai bun din Midwest de unde provin eu. Le putem furniza aşa ceva’, a spus Pompeo.

Excluzând posibilitatea unui ajutor economic american către Phenian, secretarul de stat a afirmat că ‘know-how american, cunoştinţe, antreprenori şi investitori’ vor lucra împreună cu poporul nord-coreean ‘pentru a crea o economie robustă’.

El a admis că măsurile care le-ar permite companiilor americane să investească în mod direct în Coreea de Nord sunt cele de relaxare a sancţiunilor. ‘Dacă vom obţine denuclearizarea, desigur, va fi o relaxare a sancţiunilor’, a afirmat Mike Pompeo.

El a mai spus că problema ‘garanţiilor de securitate’ va fi de asemenea pe masa negocierilor la viitorul summit Trump-Kim, programat pe 12 iunie în Singapore.

Întrebat despre discuţiile sale cu liderul nord-coreean, Pompeo a afirmat că acestea au fost ‘profesioniste’. Kim ‘este capabil să facă faţă complexităţii atunci când discuţia o cere’, a subliniat secretarul de stat. El a explicat că echipele americană şi nord-coreeană lucrează împreună ‘pentru a-i pune pe cei doi lideri într-o poziţie în care este posibil să putem obţine un rezultat istoric’ la viitorul summit.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...