Premieră: Mega Image anunţă salariile oferite lucrătorilor comerciali. 3.000 – 3.500 de lei „în mână” pentru cei care vor să lucreze pe litoral

Retailerul belgiano-olandez Mega Image, care operează cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, face publice, în premieră, salariile nete oferite la angajare lucrătorilor comerciali. Concret, Mega Image angajează lucrători comerciali în staţiunea Jupiter pe salarii nete cuprinse între 3.000 de lei şi 3.500 de lei lunar şi contract de muncă pe perioadă nedeterminată, potrivit unui anunţ de recrutare consultat de Economica.net. 
Economica.net - joi, 17 mai 2018, 20:30
Premieră: Mega Image anunţă salariile oferite lucrătorilor comerciali. 3.000 - 3.500 de lei

Lanţul de magazine Mega Image recrutează lucrători comerciali pentru un magazin din staţiunea Jupiter, pe care-i ofertează cu salarii cuprinse între 3.000 de lei şi 3.500 de lei net lunar, potrivit unui anunţ de recrutare consultat de Economica.net. Acesta esta primul anunţ de recrutare în care compania divulgă salariile nete oferite la angajare. Oficialii Mega Image au refuzat în repetate rînduri să vorbească pentru Economica.net despre oferta salarială din companie. 

De regulă, salariile încasate de lucrătorii comerciali care muncesc cu normă întreagă la Mega Image ar fi cuprinse între 1.400 de lei şi 1.900 de lei „în mînă”, potrivit informaţiilor publicate de către angajaţii companiei pe platforma undelucram.ro.

Ce trebuie să ştii ca să te angajezi în postul de lucrător comercial la Mega Image, în Jupiter, pe salarii nete de 3.000 de lei – 3.500 de lei

Candidatul potrivit pentru postul vacant la Mega Image e comunicativ, serios, are abilităţi de vînzare, organizare, atenţie distributivă, dar şi spirit de echipă.

Atribuţiile candidaţilor selectaţi pe postul de lucrător comercial includ sunt: prelucrarea mărfii, prezentarea articolelor conform standardelor companiei, efectuarea tuturor operaţiunilor pe casa de marcat, sprijinirea magazinului în atingerea obiectivelor.

Pe lîngă salariile antemenţionate, angajatorii oferă oamenilor angajaţi pe postul de lucrător comercial în Jupiter bonusuri de performanţă şi de sărbători, contract de muncă pe perioadă nedeterminată, traininguri de specialitate, se arată în anunţul de recrutare consultat de Economica.net.

Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, cu o reţea ce cuprinde în prezent 573 magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești. Compania operează şi un magazin online. Mega Image face parte din Ahold Delhaize, retailer internaţional care operează în prezent pe trei continente.

Te-ar mai putea interesa și
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de mentenanţă şi modernizare a......
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.