Soros a cumpărat obligaţiuni convertibile Tesla în valoare de 35 de milioane de dolari

Soros Fund Management LLC, firma de investiţii înfiinţată şi condusă de miliardarul George Soros, a preluat în primele trei luni ale anului o participaţie de 35 de milioane de dolari în obligaţiuni convertibile ale Tesla, cu scadenţa în martie 2019, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 16 mai 2018, 09:14
Soros a cumpărat obligaţiuni convertibile Tesla în valoare de 35 de milioane de dolari

Purtătorul de cuvânt al firmei de investiţii nu a dorit să comenteze informaţia.

Obligaţiunile convertibile pot fi schimbate pentru un număr predeterminat de acţiuni comune.

Elon Musk, directorul general al producătorului american de automobile electrice Tesla, este şi el miliardar, dar se află sub presiunea investitorilor pentru a rezolva problemele legate de producţie şi de plecările unor specialişti importanţi.

La sfârşitul lui martie, mulţi investitori au vândut obligaţiuni Tesla din cauza temerilor privind capacitatea companiei de a produce sedanul Model 3.

Succesul Model 3, care ar urma să aibă o autonomie de până la 220 de mile (350 de kilometri) la o singură încărcare şi un preţ de pornire de 35.000 de dolari, mai puţin de jumătate faţă de precedentele modele, este considerat un factor crucial pentru ca Tesla să devină în sfârşit o companie profitabilă. Însă, întârzierile de producţie au încetinit numărul de automobile livrate clienţilor, ceea ce înseamnă că vânzările Model 3 nu au avut practic niciun efect asupra rezultatelor contabile ale Tesla.

Soros, în vârstă de 88 de ani, este renumit pentru că în 1992 a făcut profit de un miliard de lire de pe urma pariurilor pe lira sterlină.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...