Vânzările Dacia în UE, creştere de 19%, în primele patru luni, peste Kia, Seat şi Volvo. Cota de piaţă a crescut la 3,2%

Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în aprilie un avans de 23,9% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,5%, de la 3,1% în perioada similară din 2017, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate joi. Datele statistice sunt valabile pentru ţările Uniunii Europene şi cele ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia. În primul trimestru, creşterea, în UE, a fost de 18,5%, faţă de primul trimestru din 2017.
Economica.net - joi, 17 mai 2018, 06:37
Vânzările Dacia în UE, creştere de 19%, în primele patru luni, peste Kia, Seat şi Volvo. Cota de piaţă a crescut la 3,2%

Dacia a ajuns la 172.787 maşini înmatriculate în Uniunea Europeană, în primele patru luni din 2018, creştere de 18,5% faţă de primele patru luni din 2017. Astfel, Dacia reuşeşte să depăşească constructori mari precum Kia (171.224) , Seat (157.419) sau Volvo (100.138).

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 46.623 de unităţi, în creştere faţă de aprilie 2017 (37.615 vehicule).

Grupurile franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au raportat în aprilie creşteri ale vânzărilor de 10% şi, respectiv, 70%. Grupurile germane Volkswagen şi Daimler au înregistrat luna trecută un avans al livrărilor de 13,1%, şi, respectiv, 5,9%, în timp ce vânzările companiei americane Ford au urcat cu 14%.

În martie 2017, PSA Peugeot Citroen a achiziţionat Opel şi brandul său britanic Vauxhall, iar de la 1 august 2017 înmatriculările Opel şi Vauxhall sunt incluse în grupul PSA.

În primele patru luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au înregistrat o creştere de 18,2% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,1%, de la 2,7% în perioada similară din 2017. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 175.880 de unităţi, în creştere faţă de perioada ianuarie – aprilie 2017 (148.754 vehicule).

Grupurile franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au raportat o creştere a vânzărilor de 4,6% şi, respectiv, 66,8%, în timp ce livrările companiei americane Ford au scăzut cu 1,2%. Grupurile germane Volkswagen şi Daimler au înregistrat un avans al vânzărilor de 7%, şi, respectiv, 1,5% în primele patru luni din acest an.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană

Te-ar mai putea interesa și
Luptele dintre sindicate și șefii companiei continuă la Volkswagen. Pot culmina cu o grevă pe 1 decembrie
Luptele dintre sindicate și șefii companiei continuă la Volkswagen. Pot culmina cu o grevă pe 1 decembrie
Volkswagen va realiza 1,5 miliarde de euro în economii de costuri dacă exclude închiderea fabricilor din Germania, dar a avertizat că producătorul auto se va confrunta cu o luptă istorică......
Iunie 2025, noul termen de punere în funcțiune a centralei electrice pe gaze de la Iernut, avansat de conducerea Romgaz
Iunie 2025, noul termen de punere în funcțiune a centralei electrice pe gaze de la Iernut, avansat de conducerea Romgaz
Directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, a declrarat că noua centrală pe gaze în ciclu combinat de la Iernut va ...
România, creștere semnificativă în UE la lucrările de construcții
România, creștere semnificativă în UE la lucrările de construcții
Lucrările de construcţii au scăzut cu 0,1% în Uniunea Europeană şi în zona euro în septembrie, comparativ cu luna ...
Trenuri noi în România: Când vor sosi următoarele rame de la Alstom și pe ce rute vor circula
Trenuri noi în România: Când vor sosi următoarele rame de la Alstom și pe ce rute vor circula
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a transmis graficul livrărilor celorlalte 36 de trenuri Alstom cumpărate de statul ...