26.000 de apartamente s-au debranşat, dar 2.000 au revenit, în şase luni. În Bucureşti, s-au întors la RADET mai mulţi decât au plecat

La finalul anului trecut, mai erau branşate la sistemele de termoficare 1,18 milioane de locuinţe, dintre care jumătate în Bucureşti. Debranşările continuă, dar există şi situaţii în care oamenii s-au rebranşat. În Bucureşti, debranşările au fost mai puţine decât rebranşările.
Mihai Nicuţ - vin, 18 mai 2018, 19:29
26.000 de apartamente s-au debranşat, dar 2.000 au revenit, în şase luni. În Bucureşti, s-au întors la RADET mai mulţi decât au plecat

La finalul anului trecut 1,18 milioane de apartamente din România, dintre care 562.000 în Bucureşti, mai erau branşate la sistemele centralizate de distribuţie a energiei termice, potrivit ultimelor date ale Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

În semestrul al doilea al anului trecut, s-au debranşat circa 26.200 de apartamente, dar s-au şi rebranşat circa 2.100. Am selectat oraşele cu cele mai multe debranşări, iar situaţia se prezintă în felul următor:

Galaţiul este oraşul cu cele mai multe apartamente debranşate în ultimele şase luni din anul 2017: 8.262 de apartamente au renunţat la centralizat, şi doar 15% din locuinţele din oraş mai sunt racordate, în condiţiile în care autorităţile locale au un program de sprijin financiar pentru cei care îşi montează sisteme individuale de încălzire. După Galaţi, urmează Constanţa, cu circa 6.500 de apartamente debranşate, şi Timişoara, cu 1.325.

Citeşte şi:

Debranşarea de la RADET devine imposibilă. Se schimbă legea energiei termice

Cele mai multe rebranşări au avut loc, în ordine, în Craiova, localitate unde, în ultimele şase luni, au fost rebranşate 696 de apartamente. În Craiova, preţul de facturare la populaţie este de 220 de lei gigacaloria, subvenţionat de Primărie.

Pe locul doi este Tulcea, unde, din datele ANRE, s-au rebranşat în ultimele şase luni din 2017 475 de apartamente. Preţul gigacaloriei în Tulcea este de 186 de lei, şi el subvenţionat destul de mult de autoritatea locală, în condiţiile în care costul este de 412 lei.

Urmează localitatea Cernavodă din judeţul Constanţa, unde s-au rebranşat 189 de apartamente. Preţul gigacaloriei vândute în sistem centralizat este însă foarte bun,de doar 87 de lei, subvenţionat destul de puţin, în condiţiile în care costul este de 98 de lei.

În Bucureşti, oraşul în care sunt aproape jumătate din apartamentele racordate la sistemul centralizat din toată ţara, fenomenul debranşărilor aproape că a dispărut ba, mai mult, numărul de apartamente care s-au rebranşat la RADET este mai mare decât decât al celor care au renunţat. Numărul de apartamente debranşate în ultimele şase luni din 2017 a fost de doar 60, în schimb s-au rebranşat 110 apartamente. În Bucureşti, gigacaloria are un preţ de facturare de 163 de lei, diferenţa până la preţul de cost, de 398 de lei, fiind suportată de Primărie.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...