Înmatriculările de autoturisme noi, în creştere cu 25,44% în primele patru luni. Scădere de peste 6% pentru second-hand

Circa 36.200 de autoturisme noi au fost înmatriculate în România, în primele patru luni ale anului, în creştere cu 25,44% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, în timp ce înregistrările de autoturisme rulate s-au diminuat cu 6,07%, până la 157.120 de unităţi, arată statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), publicată vineri.
Economica.net - vin, 18 mai 2018, 12:05
Înmatriculările de autoturisme noi, în creştere cu 25,44% în primele patru luni. Scădere de peste 6% pentru second-hand

Conform statisticii, în intervalul ianuarie – aprilie 2018, cele mai multe solicitări noi au vizat mărcile: Dacia – cu 9.477 unităţi (+28.17%), Ford (2.948 exemplare – majorare de 7,67%), Renault (2.244 exemplare şi o creştere de 8,93%) şi Opel (2.153 unităţi – creştere de 53,13%).

De asemenea, numai la nivelul lunii aprilie, au fost înmatriculate în România 11.148 de vehicule noi, echivalentul unei creşteri de 14,03% faţă de acelaşi interval din 2017. Tot în acest interval de referinţă, în funcţie de numărul unităţilor înmatriculate, pe primul loc s-a situat Dacia – cu 1.770 de unităţi, mai mult cu 11,11% faţă de aprilie, anul trecut), urmată de Skoda (749 unităţi, +13,31%), Volkswagen (738 unităţi, +26,15%), Ford (679 unităţi, +12,97%) şi Renault (521 unităţi, +2,96%).

Pe de altă parte, cea mai redusă frecvenţă a înmatriculărilor de autoturisme noi, în aprilie, s-a consemnat în cazurile: Ford-CNG-Technik (9 exemplare), Alfa Romeo, Lexus, smart şi Subaru (câte 6), BMW 1 şi Mercedes-AMG (câte 5), SsangYong (4) şi Lada, Maserati şi Tesla (câte două unităţi).

În ceea ce priveşte înmatriculările de autoturisme second hand, statistica DRPCIV relevă că, în primele patru luni din 2018, acestea au ajuns la 157.120 de unităţi, în scădere cu 6,07% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior.

La acest capitol, cele mai multe înmatriculări s-au înregistrat pentru Volkswagen (39.953 exemplare, -9,66%), Opel (17.345 unităţi, -18,21%), BMW (14.760 unităţi, +1,79%), Ford (14.591 unităţi, -12,61%), Audi (14.569 unităţi, -1,09%), Mercedes-Benz (7.993 unităţi, -4,21%), Skoda (6.961 unităţi, +4,93%) şi Renault (6.782 unităţi, -9,53%).

Conform DRPCIV, parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2017, la peste 7,635 milioane de unităţi, în creştere cu 8,91% faţă de anul precedent. Din acest total, peste 1,320 milioane de vehicule erau înmatriculate în Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în 2030 ar putea fi aprobat în ședința de astăzi, 21 noiembrie, a......
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...