Circ pe Autostrada de Centură Bucureşti: grecii de la Aktor şi austriecii de la Porr îl contestă pe Umbrărescu, iar turcii se contestă între ei

Grecii de la Aktor şi austriecii de la Porr contestă câştigarea de către constructorul român Dorin Umbrărescu a contractului pentru lotul 3 al Autostrăzii de Centură Bucureşti Sud, în vreme ce italienii de la Tirrena Scavi şi Asocierea Delta ACM 93 - IC Ictas Insaat îi contestă pe turcii de la Alsim Alarko, câştigătorii loturilor 1 şi 2.
Anemona Andone - lun, 21 mai 2018, 20:14
Circ pe Autostrada de Centură Bucureşti: grecii de la Aktor şi austriecii de la Porr îl contestă pe Umbrărescu, iar turcii se contestă între ei

Licitaţia pentru construcţia jumătăţii de sud a Autostrăzii de Centură Bucureşti a declanşat o adevărată bătălie între constructori, care au depus contestaţii după contestaţii, atât după ce au fost eliminaţi în faza de evaluare a ofertelor, cât şi după anunţarea câştigătorilor pentru cele trei loturi ale secţiunii de Sud.

ECONOMICA.NET a relatat încă de luna trecută despre constructorii eliminaţi pe banda rulantă de la licitaţia pentru viitoarea Autostradă de Centură a Capitalei. Printre ei se numără austriecii de la Porr Construct, italienii de la Tirrena Scavi, dar şi constructorii români Construcţii Erbaşu şi Delta Antrepriză de Construcţii şi Montaj 93. O parte dintre ei au contestat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), iar unii la Tribunalul Bucureşti. Ulterior, unele dosare au fost scoase de pe rolul CNSC şi trimise la Tribunalul Bucureşti, unde durata de soluţionare este mai lungă.

Între timp, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat câştigătoriiAsocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Artera Proiect SRL pentru lotul 3 şi turcii de la Alsim Alarko pentru loturile 1 şi 2.

Pe 11 mai, asocierea româno – turcă Delta ACM 93 SA – IC Ictas Insaat Sanayi Ve Ticaret AS a depus contestaţie la CNSC. Pe 15 mai, turcii de la Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS au depus cerere de intervenţie în acest dosar. Asocierea româno – turcă depusese ofertă în acest format pe lotul 1, câştigat de turcii de la Alsim Alarko.

Tot pe 11 mai, italienii de la Tirrena Scavi au depus la rândul lor contestaţie la CNSC. Şi în acest dosar, au depus pe 15 mai cerere de intervenţie turcii de la Alsim Alarko, câştigătorii loturilor 1 şi 2.

Mai departe, pe 15 mai, grecii de la Aktor au contestat câştigarea de către firmele lui Dorin Umbărerescu a contractului pentru lotul 3. Ulterior, pe 18 mai, şi austriecii de la Porr l-au contestat pe Umbrărescu. Aceştia mai critică CNAIR pentru că a continuat procedurile şi a desemnat câştigători, fără să mai aştepte să fie soluţionate contestaţiile depuse inclusiv de ei în etapa anterioară.

Cele trei loturi ale Autostrăzii de Centură București Sud vor avea o lungime însumată de aproximativ 52 de km și după ce vor fi finalizate vor face face legătura între A1 și A2. 

În valoare de aproximativ 580 de milioane de euro, întregul proiect va permite descongestionarea circulației în zona de Sud a Bucureștiului și va asigura traficul rutier de tranzit pe segmentul românesc al coridorul 4 Pan- European.

Proiectarea fiecărui lot al acestui Autostrăzii de Centură Sud a Municipiului București va dura 12 luni, iar execuția 30 de luni, după atribuirea contractelor. 

Acest proiect, similar soluțiilor aplicate în zona marilor metropole europene, face parte din Master Planul General de Transport și urmează să fie finanțat prin POIM 2014-2020.

Contractele pentru cele trei loturi ale Autostrăzii de Centură București vor putea fi semnate după soluționarea tuturor contestațiilor ori plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

Economica.net prezintă mai jos sinteza contestaţiilor depuse pentru cele trei loturi în etapa de evaluare a ofertelor, dar şi după anunţarea câştigătorilor:

Lot 1- Pizzarotti, Delta ACM 93, Construcţii Erbaşu, Tirrena Scavi,  Societa Italiana per Condotte d’Acqua

Lot 2- Delta ACM 93, Construcţii Erbaşu, Tirrena Scavi

Lot 3 – Porr Construct, Construcţii Erbaşu, Tirrena Scavi, Aktor

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...