Tăriceanu: Pilonul 2 de pensii nu se desfiinţează

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că Pilonul 2 de pensii nu se desfiinţează, ci este susţinut de ALDE, în timp ce PNL face campanie de strângere de semnături 'pentru ceva care nu se desfiinţează'.
Economica.net - sâm, 19 mai 2018, 12:32
Tăriceanu: Pilonul 2 de pensii nu se desfiinţează

‘Noi suntem susţinători ai Pilonului 2 de pensii şi nu s-a pus niciun moment problema eliminării lui, dar PNL face campanie de strângere de semnături pentru ceva care nu se desfiinţează. (…). Prin soluţiile pe care le-am adoptat anul acesta şi anul trecut, pot spune că deficitul bugetului de pensii s-a diminuat la jumătate’, a afirmat Tăriceanu.

El a reiterat necesitatea Pilonului 2 de pensii ca instrument care să asigure o viaţă mai bună pentru cei care ajung la vârsta pensionării, precizând că evoluţia demografică a României nu este favorabilă. ‘Prin urmare, bugetul de pensii de stat va fi supus unor tensiuni majore. Nu întrevedem posibilitatea unor creşteri substanţiale a pensiilor de stat pe termen lung, nu în perioada următoare; în perioada următoare vom face ceea ce ne-am angajat prin programul de guvernare’, a subliniat liderul ALDE.

Potrivit acestuia, peste 10-15 ani, va ieşi la pensie un segment de populaţie – ‘decreţeii’ – şi atunci va fi o presiune foarte mare pe bugetul de pensii de stat. În acest context, Călin Popescu Tăriceanu, a exprimat opinia că existenţa unui instrument suplimentar de economisire este foarte util.

‘Mai este util Pilonul 2 de pensii pentru că pentru o persoană care a cotizat la Pilonul 2 de pensii şi ajunge la vârsta de pensionare, poate să primească banii înapoi, toţi deodată sau eşalonat pe o anumită perioadă, cum doreşte, dar dacă persoana respectivă, din diferite motive decedează, sumele acumulate de el în Pilonul 2 de pensii nu se pierd, ci revin familiei, moştenitorilor, pe când pensia de stat, chiar dacă ai contribuit o viaţă întreagă, după ce ai încheiat socotelile cu cele lumeşti, nu mai plăteşte statul nimic moştenitorilor’, a explicat Tăriceanu.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...