Cozi în vămile cu Ungaria. Timpi de aşteptare de şase ore pentru TIR-uri

Şoferii de TIR-uri au de aşteptat până la şase ore pentru a trece unele vămi dintre România şi Ungaria, fiind un aflux mare de camioane ca urmare a faptului că de Rusaliile catolice traficul greu a fost restricţionat pe teritoriul statului vecin, potrivit site-ului Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
Economica.net - mar, 22 mai 2018, 11:00
Cozi în vămile cu Ungaria. Timpi de aşteptare de şase ore pentru TIR-uri

Conform sursei citate, în Punctul de trecere a frontierei Petea, timpul de aşteptare este de 360 de minute, în vama Borş de 330 de minute, în Vârşand de 360 de minute, iar în Nădlac de 120 de minute.

‘Ca urmare a faptului că, pe teritoriul Ungariei, traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat în perioada 19.05.2018 ora 23,00 (ora României) – 21.05.2018 ora 23,00 (ora României), în prezent se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă în punctele de trecere a frontierei pe sensul de ieşire din ţară, la graniţa cu Ungaria. Menţionăm că la frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliţia de Frontieră Română a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de poliţişti repartizaţi de către Poliţia Ungară. În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R. poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autorităţile ungare’, precizează Poliţia de Frontieră.

De la ridicarea restricţiilor (începând din data de 21.05.2018, ora 23,00, ora României), prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de peste 2.700 de automarfare, din care aproximativ 2.100 numai pe sensul de ieşire din ţară.

‘Menţionăm că timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar de poliţiştii de frontieră români se păstrează în media de 2-5 minute/camion. A fost mărit numărul arterelor de control la automarfare, pe sensul de ieşire, astfel în P.T.F. Nădlac II sunt deschise cinci fluxuri de control, la P.T.F. Borş trei, la P.T.F. Vărşand două fluxuri, iar la P.T.F. Nădlac un flux. Totodată, au fost dispuse măsuri pentru gestionarea eficientă a situaţiei operative, respectiv prevenirea şi combaterea actelor ilegale transfrontaliere’, a mai precizat Poliţia de Frontieră.

Te-ar mai putea interesa și
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence din București
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence ...
Meta Estate Trust și-a refinanțat investiția în proiectul Swissotel Poiana Brașov și a restructurat-o pe cea dintr-un proiect rezidențial de pe strada Mătăsari din București, dezvoltat de......
2024, record istoric pentru construcția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
2024, record istoric pentru construcția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
România va închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres, record istoric. Precedentul ...
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor românești, cu Gerovital
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor ...
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, cu origini turcești și Alibaba ...
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford Motor, companie cu activități și în România prin partenerul Ford Otosan, este nevoit să cheme la atelierele service ...