Liviu Dragnea – vizită oficială în Elveţia, în perioada 29-31 mai

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, urmează să efectueze, în perioada 29 - 31 mai, împreună cu o delegaţie parlamentară, o vizită oficială la Berna, în Elveţia.
Economica.net - mie, 23 mai 2018, 13:02
Liviu Dragnea - vizită oficială în Elveţia, în perioada 29-31 mai

Conform unui memorandum aprobat în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, acţiunea are loc la invitaţia preşedintelui Consiliului Naţional al Confederaţiei Elveţiene, Dominique de Buman, în scopul ‘extinderii bazei de cooperare dintre cele două foruri legislative’.

Proiectul de program cuprinde o întrevedere oficială cu preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, convorbiri cu preşedintele Consiliului Naţional, Dominique de Buman, cu preşedintele Comisiei pentru politică externă a Consiliului Statelor, Filippo Lombardi, precum şi cei trei consuli onorifici ai României în Confederaţia Elveţiană.

Din delegaţia condusă de Liviu Dragnea va face parte şi vicepreşedintele Camerei Gabriel Vlase.

 

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...