Teodorovici: Sunt convins că preşedintele Iohannis a fost dezinformat în cazul fondurilor europene

Preşedintele Klaus Iohannis a fost dezinformat în ceea ce priveşte fondurile europene, în condiţiile în care rata de absorbţie este de peste 17%, iar suma totală este de 5,254 miliarde euro, a afirmat miercuri ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, în cadrul unei conferinţe de presă.
Economica.net - mie, 23 mai 2018, 18:03
Teodorovici: Sunt convins că preşedintele Iohannis a fost dezinformat în cazul fondurilor europene

Preşedintele Iohannis a atenţionat Guvernul, marţi seară, să se preocupe mai mult de absorbţia fondurilor europene, arătând că România dispune de fonduri europene în valoare de 31 de miliarde de euro, iar din aceşti bani până acum au fost folosiţi 4,9 miliarde de euro, adică 15,8%.

Teodorovici consideră că preşedintele a fost dezinformat, iar fondurile europene nu sunt un subiect care trebuie abordat politic.

„Aş dori să-i reamintesc preşedintelui Iohannis, o fac cu tot dragul, sunt convins ca nu a fost decât dezinformat (…). Fac apel la domnia sa să abordeze aceste subiecte altfel decât politic. Fondurile europene, politica fiscal-bugetară, modul în care facem achiziţiile publice, sunt subiecte care trebuie tratate, dar nu pe agenda politică”, a spus ministrul.

Ministrul a precizat că România a avut, în actualul cadrul financiar, o rată de absorbţie de peste 17% a fondurilor europene, iar suma totală atrasă este de 5,254 miliarde euro.

Totodată, Teodorovici susţine că România a avut o rată de absorbţie de peste 90% în cadrul exerciţiului financiar 2007-2013, deşi Iohannis ar fi afirmat că România va atinge maximum 70%.

„Am avut o discuţie în anii trecuţi, în care eu puteam să dau asigurări că România va atinge cel puţin 80%. Astăzi, România este la 90 şi ceva la sută absorbţie pe fondurile europene, cadrul financiar anterior, 2007-2013. Dânsul (Iohannis – n.r.) a spus că România poate să atingă maximum 70%. Este o diferenţă destul de mare. Rugămintea este, cu tot respectul, să fim lăsaţi să ne facem ceea ce am promis”, a afirmat Teodorovici.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Teodorovici a susţinut că atacurile preşedintelui Iohannis la adresa Guvernului sunt nejustificate, în contextul în care problema pensiilor şi a salariilor reprezintă atributul Executivului, iar preşedintele ar trebui să aibă o poziţie foarte clară în legătură cu ceea ce se întâmplă în justiţie, în condiţiile în care există „oameni care au stat în închisoare în mod nejustificat”.

Te-ar mai putea interesa și
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Autorităţile poloneze au refuzat să-l invite pe ambasadorul Ungariei la gala de inaugurare oficială a preşedinţiei poloneze a Consiliului Uniunii Europene, după decizia Budapestei de a acorda......
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh – Ministrul Energiei din Italia
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh – Ministrul Energiei din Italia
Uniunea Europeană ar trebui să prelungească măsură de urgenţă vizând plafonarea preţului gazelor naturale şi să ...
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României totalizau 62,135 miliarde de euro la finele lunii decembrie 2024, în ...
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 ...