Teodorovici: Mecanismul Pilonului II se află în analiză, el poate fi îmbunătăţit. Nu suspendăm contribuţiile

Guvernul va prezenta în iunie sau iulie o analiză a Pilonului II de pensii administrate privat din România, în scopul îmbunătăţirii mecanismului de funcţionare, dar nu vor fi suspendate contribuţiile, a afirmat vineri ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, scrie News.ro.
Economica.net - vin, 25 mai 2018, 13:20
Teodorovici: Mecanismul Pilonului II se află în analiză, el poate fi îmbunătăţit. Nu suspendăm contribuţiile

Guvernul ar vrea să suspende plata contribuţiilor pentru pensiile administrate privat – Pilonul II – în perioada 1 iulie – 31 decembrie, potrivit unui proiect de lege publicat în programul legislativ al Guvernului României pentru acest an, perioada mai – decembrie, citat de News.ro.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, luni, întrebată despre proiectul publicat în programul legislativ al Guvernului, că a fost o propunere a Comisiei de Prognoză, pe care Guvernul nu o agreează. De asemenea, Dăncilă a susţinut că nu va fi desfiinţat Pilonul II.

Teodorovici susţine că nu va fi luată măsura suspendării, dar va fi făcută o analiză a mecanismului de funcţionare.

„Nu suspendăm nici Pilonul II, nici plăţile. (…) După 10 ani, e normal să faci o analiză, o evaluare. Vom sta la masă toţi cei implicaţi, inclusiv administratorii, ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară – n.r.). Toată lumea va sta la masă şi va vedea o analiză. Fiecare îşi va spune punctul de vedere vizavi de acest mecanism. Nimic altceva”, a spus Teodorovici vineri, la Digi 24.

Ministrul consideră că mecanismul Pilonului II poate fi îmbunătăţit.

„Punctul meu de vedere este că, întotdeauna, orice mecanism poate fi îmbunătăţit. Eu, ca ministru de Finanţe, trebuie să mă asigur că fiecare român în parte îşi primeşte pensia şi într-un cuantum cât mai mare”, a spus Teodorovici.

Ministrul a precizat că analiza va fi făcută publică la final de iunie sau început de iulie, fiind luată în calcul şi posibilitatea de a extinde aria de investiţii pentru administratorii pensiilor private.

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat duminică pentru Wall Street Journal că va da prioritate punerii în......
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...