ÎCCJ ar putea pronunţa decizia în dosarul în care Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) ar urma să pronunţe marţi decizia în dosaru angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, în care DNA a cerut condamnarea liderului PSD, Liviu Dragnea, la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru instigare la fals intelectual, scrie News.ro. De asemenea, procurorii au cerut anularea suspendării condamnării de doi ani în dosarul Referendumul. În cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, procurorii au cerut suspendarea procesului, având în vedere că aceasta şi-a achitat partea de prejudiciu. Liviu Dragnea şi-a susţinut "cu tărie" nevinovăţia, spunând că nu a comis niciuna dintre presupusele fapte pe care "DNA le-a aruncat în rechizitoriu".
Economica.net - mar, 29 mai 2018, 04:50
ÎCCJ ar putea pronunţa decizia în dosarul în care Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu

În 15 mai, ICCJ a amânat pentru astăzi pronunţarea în dosarul în care Liviu Dragnea este acuzat de DNA că ar fi intervenit pentru angajarea la DGASPC Teleorman şi menţinerea în funcţie a două angajate care lucrau de fapt la PSD, scrie News.ro.

Pronunţarea ICCJ în acest dosar coincide cu plecarea liderului PSD într-o vizită oficială în Elveţia. Începând de astăzi şi până joi, preşedintele Camerei Deputaţilor se va afla la Berna, în cadrul unui eveniment al Consiliului Naţional al Confederaţiei Elveţiene. Conform memorandumului aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, liderul PSD va avea o întrevedere cu preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, şi cu preşedintele Consiliului Naţional Dominique de Buman. În aceeaşi vizită se va întâlni şi cu preşedintele Comisiei pentru politică externă a Consiliului Statelor.

ICCJ a amânat pentru 29 mai pronunţarea în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care DNA a cerut condamnarea lui Dragnea la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru instigare la fals intelectual. De asemenea, procurorii au cerut anularea suspendării condamnării de doi ani din dosarul Referendumul. În cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, procurorii au cerut suspendarea procesului, având în vedere că aceasta şi-a achitat partea de prejudiciu.

În 15 mai, când au avut loc pledoariile finale la ICC, Liviu Dragnea a spus că şi-a afirmat ”cu tărie” nevinovăţia pentru că nu a comis niciuna dintre faptele ”pe care DNA le-a aruncat în rechizitoriu”. Întrebat ce părere are despre pedeapsa de şapte ani şi jumătate de închisoare solicitată de procurori, Dragnea a spus: ”DNA-ul pentru mine vrea pe viaţă”.

”Pentru noi cei care suntem târâţi în aceast proces este o experienţă de viaţă pe care nu şi-o doreşte nimeni şi pe care nu o doreşti nici la duşmani. Sunt oameni care au fost acolo în sală şi care au vieţile distruse, au psihicul distrus”, a spus Liviu Dragnea.

Liderul PSD a fost audiat la instanţa supremă, în 21 martie, timp de aproximativ două ore şi a susţinut că fostul director executiv al Direcţiei Floarea Alesu, dar nici altcineva, nu l-a informat vreodată că cele două angajate nu ar merge la serviciu şi că ar încasa salariul fără să muncească. El a negat, de asemenea, că ar fi discutat cu Floarea Alesu despre organigrama DGASPC, spunând că organigrama şi rectificările bugetare ale instituţiei aveau proceduri riguroase, iar competenţa era a Consiliului Director.

Liderul PSD a mai spus că din cei aproape 2.000 de oameni angajaţi în instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Teleorman foarte mulţi erau din cadrul PSD şi de la alte partide politice, iar atunci se întreabă firesc dacă ar fi trebuit să se intereseze de fiecare angajat membru PSD dacă merge la serviciu: „Eu mă întreb firesc – ar fi trebuit să mă interesez de fiecare angajat membru PSD dacă merge la serviciu? Eu nu merg nici acum în fiecare zi la sediul de partid. Nici atunci. Eu ajungeam la sediul de partid cam la două săptămâni. Au fost perioade în care nu ajungea niciunul câte o lună. Când noi aveam Birou Permanent judeţean însemna că veaneau toţi membrii, şoferii, primarii, consilieri judeţeni, multă lume”.

Liviu Dragnea a fost confruntat în instanţă cu fosta directoare a DGASPC Teleorman, Floarea Alesu. Ea a susţinut în faţa magistraţilor că l-a informat pe Liviu Dragnea imediat ce a aflat că cele două angajate care lucrau şi la PSD nu veneau la serviciu, la DGASPC, deşi primeau salariu, că a avut mai multe discuţii cu el despre cele două şi că liderul PSD i-ar fi spus să mai aibă răbdare pentru că situaţia se va rezolva şi să îi pună la muncă pe ceilalţi angajaţi. Liderul PSD a negat toate aceste acuzaţii, susţinând în instanţă că nu a avut nicio discuţie cu fosta directoare a DGASPC.

La finalul procesului, Dragnea a spus că încearcă să înţeleagă de ce a fost trimis în judecată fără nicio probă, ci doar în baza unor „bârfe spuse la un şpriţ” şi a susţinut că a rămas „ţinta DNA”: „Aş vrea să închei, domnule preşedinte. Aşa cum am spus de la început, am citit dosarul, rechizitoriile, declaraţiile. Încerc să înţeleg de ce am fost trimis în judecată fără nicio probă, doar pe nişte declaratii, nişte feelinguri, nişte bârfe spuse la un şpriţ. Nu am reuşit să înţeleg. Ce să mai spun, am rămas şi sunt ţinta DNA-ului”.

Procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman, a fost reluat de la zero de către ICCJ în 3 octombrie 2017, când la instanţă a fost prezent şi liderul PSD. La sosirea la ICCJ, Dragnea a fost aşteptat de un grup de contestatari care au agitat cătuşe şi au strigat „La puşcărie!”, iar la plecare a fost aşteptat de mai multe persoane aduse de către Codrin Ştefănescu.

În acest dosar, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. „În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susţine DNA.

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefii din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Bombonica Prodana a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie – 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.

La cererea Bombonicăi Prodana, care a invocat o excepţie de neconstituţionalitate, instanţa supremă a sesizat Curtea Constituţională în privinţa definiţiei abuzului în serviciu. CCR a decis că impunerea unui prag valoric în ceea ce priveşte abuzul în serviciu este de competenţa Parlamentului, precizând că reglementarea valorii pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de abuz în serviciu este necesară pentru delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Ministerul Justiţiei a anunţat că, urmare a deciziei CCR, infracţiunea de abuz în serviciu urmează să fie redefinită, inclusiv prin instituirea unui prag valoric.

Tot miercuri, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) judecă procesele în care sunt trimişi în judecată preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi fostul vicepremier Gabriel Oprea. Toate cele trei procese au fost reluate de la zero în toamna anului trecut, după ce judecătorul care a înlocuit-o în complet pe Anamaria Dascălu, care s-a pensionat, a decis readministrarea probelor, invocând o decizie CEDO.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...