Confirmare că Exxon şi Petrom vor scoate gazul din Marea Neagră? Transgaz anunţă rezervarea capacităţii în punctul de la Tuzla

Transgaz, operatorul sistemului de transport al gazelor din România anunţă că a finalizat cu succes licitaţia pentru rezervarea de capacitate, timp de 16 ani, în viitorul punct de măsurare de la Tuzla, adică locul în care gazul care va fi extras din Marea Neagră va fi introdus în conductele de pe uscat.
Mihai Nicuţ - mie, 30 mai 2018, 20:57
Confirmare că Exxon şi Petrom vor scoate gazul din Marea Neagră? Transgaz anunţă rezervarea capacităţii în punctul de la Tuzla

„SNTGN Transgaz SA anunță că Procesul de rezervare de capacitate incrementală în punctul preconizat de intrare în SNT din Marea Neagră – PM TUZLA – Etapa Angajantă s-a încheiat cu success”, se arată într-o informare a companiei.

Transgaz aştepta oferte angajante din partea companiilor pentru rezervarea de capacitate în PM Tuzla, pentru a vedea dacă interesul companiilor justifică investiţia în viitorul punct de la Tuzla. Procedura derulată de Transgaz vizează alocarea de capacitate pentru 16 ani, de la 1 iulie 2021 până la 1 octombrie 2036. Companiile au făcut oferte ferme de rezervare, un semn clar că gazul din Marea Neagră se va extrage, iar Transgaz estimează că, în cei 16 ani va câştiga aproape trei miliarde de lei din tariful perceput companiilor care extrag din Marea Neagră pentru injecţia gazelor în reţea.

„În cadrul analizei efectuate de SNTGN Transgaz SA s-a constatat că a fost atins pragul minim de capacitate menționat în documentația aferentă Etapei angajante a Procesului de capacitate incrementală pentru punctul de intrare în SNT Tuzla. Valoarea cumulată pe toată perioada ofertată a capacității alocate este de 1.278.084.480 MWh, mai mare decât pragul minim de 1.277.213.582 MWh. Valoarea cumulată a angajamentelor solicitanților desemnați câștigători este de 2.949.358,14 mii lei, cu 2.011,78 mii lei mai mare decât valoarea actuală a creșterii estimate a venitului permis, asociată capacității incrementale oferite in cadrul acestei proceduri (2.947.346,36 mii lei)”, informează Transgaz.

Până la Tuzla, este obligaţia companiilor care vor extrage gaze din Marea Neagră să construiască infrastructura de trasport. De aici, pe uscat, este obligaţia Transgaz să construiască infrastructura de transport al gazelor, în acest caz conducta Tuzla-Podişor (308 km). Or, pentru a putea finanţa acest proiect, Transgaz trebuia să se şi asigure că există gaz pentru el.

Citeşte şi:

Toţi vecinii României îşi fac planuri cu gazele româneşti din Marea Neagră. Cum vrea fiecare ţară să ajungă la resurse

„Proiectul constă în construirea unei conducte de transport de la țărmul Mării Negre până la Nodul Tehnologic Podişor, județul Giurgiu, care să facă legătura între gazele naturale disponibile la țărmul Mării Negre şi coridorul Bulgaria – România – Ungaria – Austria. Finalizarea acestui proiect este estimată pentru anul 2020, iar investițiile aferente se ridică la aproximativ 278,3 mil. euro”, potrivit descrierii oficiale a acestui proiect, de pe site-ul Transgaz.

În zona continentală a Mării Negre se derulează două proiecte de anvergură. Primul, în zona de apă adâncă, derulat de Exxon şi OMV Petrom, unde s-au descoperit reserve potenţiale de gaze de până la 84 de miliarde de metri cubi, iar al doilea, derulat de fondul de investiţii american Carlyle, prin Black Sea Oil and Gas (BSOG), în zona de apă mică, are un potenţial cuprins între 10 şi 20 de miliarde de metri cubi. În acest al doilea caz primele gaze vor ajunge la ţărm anul viitor, în timp ce, în primul caz, Exxon şi Petrom vor anunţa în acest an dacă vor lua decizia exploatării comerciale. În caz pozitiv, gazele vor ajunge la ţărm în anul 2020.

Gazele extrase de Exxon şi Petrom vor intra în ţară prin punctual de la Tuzla.

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...