Preţul carburanţilor tot creşte: 4 bani pe litru în ultima săptămână. Care sunt cele mai ieftine benzinării Petrom din Bucureşti

Preţul carburanţilor tot creşte: 4 bani pe litru în ultima săptămână. Care sunt cele mai ieftine benzinării Petrom din Bucureşti
Mihai Nicuţ - joi, 31 mai 2018, 20:54
Preţul carburanţilor tot creşte: 4 bani pe litru în ultima săptămână. Care sunt cele mai ieftine benzinării Petrom din Bucureşti

Preţul mediu al benzinei şi motorinei din România a crescut cu 4 bani pe litru şi în ultima săptămână, după scumpirea de până la 16 bani pe litru din săptămâna anterioară, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare al pieţei carburanţilor din Uniunea Europeană.

La data de 28 mai (ultimele date disponibile), preţul mediu al benzinei de 95 era de 5,76 lei pe litru, iar al motorinei standard de 5,87 de lei pe litru. Cu o săptămână mai devreme, la data de 21 mai, conform aceleiaşi surse, benzina costa, în medie, 5,72 lei litrul, iar motorina 5,83 lei pe litru. Aşadar, rezultă o scumpire de patru bani pe litru.

Scumpirile repetate din acest an sunt cauzate de creşterea preţului petrolului.Cotațiile petrolului au depășit, în această lună, pragul de 80 dolari pe baril pentru prima oară din noiembrie 2014, marcând un nou maxim al ultimilor trei ani și jumătate,ceea ce a împins în sus cotaţiile produselor petroliere, în funcţie de care companiile petroliere, inclusiv cele de la noi, stabilesc preţurile de vânzare a carburanţilor. În ultimele zile, preţurile au mai scăzut, barilul de petrol Brent coborând sub 78 de dolari.

După scumpirile din ultima săptămână, iată cum arată clasamentul european din punct de vedere al preţurilor:

La benzină, preţul mediu este de 1,24 euro pe litru, iar mai ieftin decât la noi este în Bulgaria şi Polonia. Media europeană este de 1,47 euro pe litru.

La motorină, carburantul preferat de piaţa românească, preţul mediu în România este de 1,26 euro pe litru, iar aici suntem spre jumătatea clasamentului european. Mai ieftin decât la noi este în Austria, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia şi Spania. Media europeană este de 1,37 euro pe litru.

În aceste condiţii, în care preţurile la carburanţii standard se apropie de pragul de şase lei pe litru, puteţi face o mica economie dacă alimentaţi la benzinăriile care au preţuri mai mici. Amintim că staţiile de alimentare, chiar dacă sunt ale aceleiaşi companii, nu practică toate acelaşi preţ, acesta fiind influenţat şi de traffic şi de condiţiile economice din zonă.

Am ales să vă prezentăm o listă cu cele mai ieftine benzinării din Bucureşti deţinute de OMV Petrom, liderul pieţei de distribuţie a carburanţilor, pe care să o aveţi în vedere dacă trebuie să alimentaţi şi treceţi prin acele zone.

Cea mai ieftină benzinărie din Bucureşti este cea de pe Şodeaua Alexandriei, alături de cea de pe Şoseaua Sălaj. Aici un litru de benzină standard costă acum 5,62 lei, iar unul de motorină costă 5,79 lei. La staţia din Ferentari, benzina costă 5,63 lei, iar motorina 5,81 lei. O staţie mai ieftină este şi cea de pe strada Jiului, cu preţuri de 5,66 şi, respectiv 5.80 lei litrul.

De asemenea, dacă vă întoarceţi în Bucureşti pe Autostrada A1, puteţi alimenta la staţia de la km 36, care, deşi este situată pe autostradă, unde preţurile sunt în general mai mari, are tradiţional preţuri mai mici chiar decât cele din Bucureşti. Aici benzina costă 5,57 lei, iar motorina 5,76 lei litrul.

Ca să realizaţi cam care e câştigul, am ales să comparăm această staţie cu una care are în mod tradiţional preţuri mari, ca cea de pe Iuliu Maniu, la ieşirea spre A1. Aici, benzina costă 5,79 lei, iar motorina 5,86 lei, deci preţurile sunt cu 22 de bani şi, respectiv, 10 bani pe litru mai mici la km 36 decât la benzinăria de pe Iuliu Maniu. În cazul unui plin de benzină aţi economisi aşadar, ipotetic, 11 lei, iar la unul de motorină 5 lei.

În România se consumă anual circa 7 miliarde de litri de carburanţi, iar principalii jucători pe această piaţă sunt, în ordine, OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil şi Mol.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul său ministru al Apărării Boris Pistorius - un posibil înlocuitor -......
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...