Eurostat: Rata şomajului în UE s-a menţinut la 7,1% în aprilie, cel mai redus nivel din 2008

Rata şomajului în Uniunea Europeană s-a menţinut la 7,1% în aprilie, la fel ca în martie şi aprilie, dar în scădere faţă de 7,8% în perioada similară din 2017, arată datele publicate joi de Oficiul european de statistică (Eurostat), transmit Reuters şi DPA.
Economica.net - joi, 31 mai 2018, 10:35
Eurostat: Rata şomajului în UE s-a menţinut la 7,1% în aprilie, cel mai redus nivel din 2008

Acesta este cel mai redus nivel al ratei şomajului înregistrată în UE din septembrie 2008.

În zona euro, rata şomajului a scăzut la 8,5% în aprilie, de la 8,6% în martie, şi de la 9,2% în perioada similară din 2017, cel mai redus nivel înregistrat în zona euro din decembrie 2008.

Eurostat estimează că în zona euro aproximativ 13,880 milioane de persoane (din totalul populaţiei estimat la 330 de milioane) erau în şomaj în cursul lunii aprilie, cu 1,088 milioane mai puţine decât în perioada similară din 2017.

În rândul statelor membre, cele mai ridicate rate ale şomajului în martie s-au înregistrat în Grecia (20,8% în februarie) şi Spania (15,9%). La polul opus, se situează Cehia (2,2%), Malta (3%) şi Germania (3,4%).

România este sub media din UE, cu o rată a şomajului de 4,6% în aprilie, în creştere faţă de 4,4% luna precedentă şi în scădere faţă de 4,8% în perioada similară din 2017.

În aprilie, 3,42 milioane de tineri din UE nu erau angajaţi, din care 2,43 milioane erau în zona euro. Ţările cu cea mai scăzută rată a şomajului în rândul tinerilor au fost Germania (6%), Malta (6,8%) şi Olanda (6,9%), iar statele cu cel mai ridicat nivel al şomajului sunt Grecia (45,4% în februarie), Spania (34,4%) şi Italia (33,1%).

Comparativ cu aprilie 2017, rata şomajului a scăzut în toate statele membre ale UE cu excepţia Italiei, unde a rămas stabilă, şi a Estoniei (unde a crescut de la 5,3% la 5,6% între martie 2017 şi martie 2018).

Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în Cipru (de la 11,7% la 8,6%), Croaţia (de la 11,5% la 9,1%) şi Portugalia (de la 9,5% la 7,4%).

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...