Ionuţ Dumitru: Situaţia finanţelor, cel mai mare risc pentru economie în momentul de faţă

Situaţia finanţelor publice prezintă cel mai mare risc pentru economie în momentul de faţă pentru că deficitul bugetar a ajuns în zona pragului de 3%, iar riscul de a-l depăşi este mai mare decât oricând, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, la o conferinţă de specialitate.
Economica.net - mar, 05 iun. 2018, 09:46
Ionuţ Dumitru: Situaţia finanţelor, cel mai mare risc pentru economie în momentul de faţă

‘Situaţia finanţelor publice e un risc şi cel mai mare risc pentru economie în momentul de faţă. De ce? Pentru că deficitele deja au ajuns în zona lui 3%, din nou, după ce am avut o reducere foarte rapidă a deficitului bugetar, am avut o creştere destul de rapidă în ultimii ani, iar riscul de a depăşi 3% este probabil mai mare anul acesta ca oricând. Aş mai puncta un lucru şi anume direcţia în care merge deficitul. Direcţia în care a mers deficitul în ultimii ani în România a fost chiar opusă faţă de ceea ce s-a întâmplat în Europa. Dacă ne uităm în Europa a fost o tendinţă de consolidare fiscală, de reducere a deficitelor în ultimii ani, în timp ce în România deficitul a crescut. Am mai avut o perioadă de divergenţă de tipul acesta în perioada pre-criză. Când în Europa deficitele scădeau, la noi creşteau’, a spus Ionuţ Dumitru.

Acesta a menţionat că potrivit estimărilor Comisiei Europene anul acesta România va avea un deficit bugetar de peste 3%, care va însemna cel mai mare deficit bugetar din Europa.

De asemenea, Ionuţ Dumitru a menţionat că fragilitatea situaţiei bugetare este dată şi de faptul că România are venituri fiscale din taxe şi impozite la minime istorice, undeva la sub 26% din PIB, iar media europeană este de 40%, iar factura salariilor ca procent din PIB a crescut, fiind la nivelul pre-criză, urmând a ajunge anul acesta la 10,4%.

Prognozele de primăvară ale Comisiei Europene indică, pentru România, un deficit guvernamental general de 3,4% din PIB în 2018 şi unul de 3,8% din PIB în 2019, peste pragul de 3% din PIB prevăzut în Tratatul de la Maastricht. În context, Executivul european arăta, recent, că va fi nevoie de măsuri suplimentare semnificative în 2018 pentru a fi respectate prevederile Pactului de Stabilitate şi creştere, având în vedere deteriorarea perspectivelor fiscale.

Te-ar mai putea interesa și
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Un număr de 74.409 firme au fost radiate la nivel naţional, în primele 11 luni din 2024, cu 23,99% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor Oficiului Naţional al......
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Cinci dintre cele mai mari bănci din Wall Street s-au retras în ultimele săptămâni din NetZero Banking Alliance, o inițiativă ...
Echipa de rally-raid Dacia Sandriders, pe locurile 3, 6 și 16 după prologul Dakar 2025
Echipa de rally-raid Dacia Sandriders, pe locurile 3, 6 și 16 după prologul Dakar 2025
Prologul ediției din 2025 a raliului Dakar s-a încheiat astăzi după parcurgerea primilor kilometri din traseul total ...
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Autorităţile poloneze au refuzat să-l invite pe ambasadorul Ungariei la gala de inaugurare oficială a preşedinţiei ...