Tăierea cu 35% ratei de rentabilitate a distribuitorilor de energie aduce clienţilor un câştig de 1 leu/lună la factură. Investiţiile, în pericol

Reducerea cu 35% a ratei reglementate a rentabilităţii distribuitorilor de energie electrică va aduce o economie de 1 leu pe lună la factură. Efectul este însă o posibilă îngheţare a investiţiilor în modernizarea reţelelelor, scrie e-nergia.ro.
Economica.net - mar, 05 iun. 2018, 11:05
Tăierea cu 35% ratei de rentabilitate a distribuitorilor de energie aduce clienţilor un câştig de 1 leu/lună la factură. Investiţiile, în pericol

“Reducerea la nivelul anunţat de ANRE înseamnă pentru consumatorul casnic o scădere de un leu pe lună la factură, dacă vorbim despre o factuă medie de 150 kWh pe lună”, a declarat pentru  e-nergia.ro un director dintr-o firmă de distribuţie a energiei electrice din România care a solicitat anonimatul.

“Sigur, reducerea facturii este importantă, dar o reducere a ratei la acest nivel înseamnă practic o îngheţare a investiţiilor. Nu mai poţi convinge acţionarul să aducă banii în companie. Gândiţi-vă că acum, costul de împrumut al României pe termen lung de pe pieţe este de 4,8%. Acela este un plasament sigur, garantat de stat, de ce să îţi mai baţi capul să investeşti în distribuţie?”, spune directorul.

“Autorităţile spun că se gândesc la consumator, şi la protejarea lui. Dar, poate ar trebui să facem un exerciţiu, un sondaj, să îl întrebăm şi pe acel consumator ce îşi doreşte. Vrea o reducere de un leu pe lună, sau poate vrea un serviciu mai bun, poate vrea să reducem durata întreruperilor, care sunt acum la cel mai mare nivel din Europa, de trei ori mai mari decât în Ungaria, de exemplu. Dacă tot spunem că ne gândim la consumator, de ce nu se creează cadrul legal pentru a-i putea ajuta pe consumatorii vulnerabili? ”, mai spune directorul.

Valoarea ratei reglementate a rentabilităţii (RRR) propuse a fi aplicată pentru serviciul de distribuţuie al energiei electrice începând cu anul 2019 este de 5,07%, înainte de impozitare, se arată într-o propunere a ANRE. În momentul de faţă, indicatorul RRR este de 7,7%, ceea ce înseamnă o scădere procentuală de 34% a pofitabilităţii recunoscute celor patru distribuitori de energie electrică din România, Enel, CEZ, E.On şi Electrica.

RRR este rata profitului recunoscut distribuitorilor pentru investiţiile în baza de active, care este şi ea reglementată, şi scăderea ei are, teoretic, ca efect, scăderea terifelor de distribuţie a energiei electrice.
După această scădere, RRR devine mai mică în România decât în Italia, unde acest indicator este de 5,6%, sau Spania, unde este de 6,5%.
Reprezentanţii autorităţii au explicat că acest proiect face parte dintr-un proces mai larg de revizuire a modului de determinare a tarifelor reglementate pentru serviciul de distribuţie prestat de operatorii de distribuţie concesionari.

Într-o declaraţie de presă ulterioară anunţului ANRE, Frank Hajdjinjak, directorul general al E.On România şi preşedinte al asociaţiei furnizorilor de utilităţi (ACUE), a spus că reducerea la acest nivel nu mai asigură banii pentru investiţiile în reţele şi că procentul de 5,07% va fi negociat de distribuitori cu ANRE.
„Vrem doar să scădem preţul, sau să asigurăm servicii mai bune? Dacă vrem să aducem reţelele din România la nivelul celor din Europa, trebuie să investim. Avem nevoie de stimulente ca să investim. Dacă doar reducem rata de rentabilitate, nu vom mai avea bani să facem investiţiile”, a spus Hajdjinjak.

El a explicat şi de ce este prea mic acest nivel. „În ţările europene, această rată reglementată a rentabilităţii este legată de costurile de finanţare. Este rata bondurilor pe zece ani, pe care le emite statul, la care se adaugă un procent de 3-5%. Or, în momentul de faţă, bondurile pe 10 ani ale României au o dobândă de 4,5%-4,6%, iar ANRE ne impune 5,07%” s-a plâns Hajdinjak.
Aşadar, potrivit calculului şefului E.On, un nivel corect al profitabilităţii recunoscute ar fi de7,5-8%. „Un nivel de 7% ar fi satisfăcător”, a spus Hajdinjak.

E nevoie de încă zece miliarde de euro în reţele

Rețelele de distribuție energie electrică și de gaze naturale au nevoie de investiții de peste 10 miliarde de euro pe termen lung pentru înlocuirea infrastructurii cu durata de viață depășită, conform estimărilor membrilor ACUE. “Este necesară continuarea investițiilor în reducerea pierderilor tehnologice, eficientizarea cheltuielilor operaționale și îmbunătățirea indicatorilor de calitate pentru ca performanța rețelelor să atingă nivelul din statele vest-europene, în beneficiul consumatorilor finali.
Investițiile totale realizate în ultimii zece ani (2008-2017), în extinderea, reabilitarea și dezvoltarea rețelelor de distribuție energie electrică sunt de aproximativ 3 miliarde de euro.
În sectorul distribuției de energie, durata medie a întreruperilor s-a redus cu 60%, iar frecvența lor s-a micșorat cu 50% în 2016 față de 2008.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...