Daimler investeşte un miliard de euro pentru a construi a doua fabrică din Ungaria

Mercedes-Benz, divizia de lux a grupului auto german Daimler, a început construcţia celei de-a doua fabrici din Ungaria, realizată cu o investiţie de un miliard de euro, care va crea 2.500 de noi locuri de muncă, transmite MTI.
Economica.net - mie, 06 iun. 2018, 10:49
Daimler investeşte un miliard de euro pentru a construi a doua fabrică din Ungaria

Producţia uzinei din Kecskemét (92 km de Budapesta) ar urma să demareze în 2020. Linia de asamblare va fi flexibilă, fiind adaptată pentru fabricarea de maşini cu tracţiune integrală, modele electrice, compacte şi sedanuri, a afirmat Markus Schafer, membru al Consiliului de Administraţie al Mercedes-Benz.

Guvernul de la Budapesta sprijină investiţia cu o subvenţie de 38,5 milioane de euro iar procentul contribuţiilor furnizorilor din Ungaria la producţia fabricii Daimler a urcat de la 30% în 2016 la 50% în 2017, a declarat ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului, Péter Szijjártó.

Producţia şi exportul de autoturisme produse de constructorii străini este un factor important de creştere economică pentru Ungaria, ţară unde salariile muncitorilor calificaţi sunt sub nivelul din Occident. Anul trecut, industria auto a fost responsabilă pentru un sfert din producţia industrială a Ungariei.

Uzina Daimler de la Kecskemet, 100 de kilometri sud-est de Budapesta, a început producţia comercială a modelului B class în luna martie 2012. În 2013, această uzină a început să producă şi modelul CLA coupe, iar din 2015 modelul CLA Shooting Brake.

În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ceea ce înseamnă că nu pot fi preluate fără aprobarea specială a......
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ...