Banca Transilvania va distribui dividende pentru Teraplast din profitul aferent anului 2017

Compania Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din România şi unul dintre principalii producători de materiale pentru piaţa construcţiilor şi instalaţiilor, a desemnat Banca Transilvania ca agent de plată pentru distribuţia dividendelor din profitul aferent anului 2017, în sumă de peste 10 milioane de lei, potrivit unui anunţ transmis Bursei de Valori Bucureşti. Prin decizia Adunării Generale a Acţionarilor din 27 aprilie 2018, Teraplast va acorda dividende în sumă de 10.069.404 lei, dividendul pe acţiune fiind de 0,0118 lei, în valoare brută.
Economica.net - Dum, 10 iun. 2018, 11:41
Banca Transilvania va distribui dividende pentru Teraplast din profitul aferent anului 2017

„De acordarea de dividende vor beneficia acţionarii Teraplast înscrişi în Registrul Acţionarilor la data de 11 iunie 2018, stabilită de Adunarea Generala a Acţionarilor ca dată de înregistrare. Plata dividendelor va începe în 29 iunie 2018”, se arată în anunţ.

Grupul Teraplast a raportat o dublare a cifrei de afaceri în primul trimestru din acest an, la 131 milioane de lei, faţă de perioada similară a anului trecut când a realizat afaceri de 67 milioane de lei, potrivit unui comunicat al grupului remis BVB, la începutul lunii mai.

Profitul înainte de taxe, deprecieri şi amortizări (EBITDA) a urcat la 7,59 milioane de lei, după primele trei luni ale acestui an, de la 6,56 milioane de lei în perioada similară a anului trecut.

„Motorul de creştere a pieţei de construcţii va fi în continuare sectorul privat, pentru sectorul de infrastructură, care reprezintă 12% din cifra de afaceri bugetată de grup pentru 2018, neexistând previziuni clare. În acest context, se dovedeşte că diversificarea activităţilor a fost o strategie corectă. Grupul va continua integrarea afacerilor achiziţionate, în scopul creşterii eficienţei business-ului”, se precizează în comunicatul citat.

Grupul Teraplast include societăţile TeraSteel România si TeraSteel Serbia (producători de panouri sandwich şi structuri metalice zincate), TeraPlast (producător de ţevi, granule şi profile din PVC), Depaco (producătorul ţiglei metalice marca Wetterbest), TeraGlass (producător de ferestre şi uşi din PVC) şi distribuitorul TeraPlast Ungaria.

Pentru 2018, Grupul Teraplast îşi propune o cifră de afaceri de peste 900 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...