Câştigul salarial mediu net a crescut în aprilie cu 14,7%, la 2.713 lei

Câştigul salarial mediu net a crescut în aprilie, nominal, cu 14,7%, la 2.713 lei, faţă de luna aprilie a anului trecut, dar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 9%, potrivit datelor transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie News.ro.
Economica.net - lun, 11 iun. 2018, 06:17
Câştigul salarial mediu net a crescut în aprilie cu 14,7%, la 2.713 lei

În martie, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,5%, la 2.704 lei, faţă de luna martie a anului trecut, dar creşterea reală a fost de 10,1%, scrie News.ro.

În aprilie, indicele câştigului salarial real (câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum – n.r.) faţă de aceeaşi lună a anului precedent a fost de 109%.

În aprilie faţă de martie, câştigul salarial mediu nominal net a crescut faţă de luna precedentă cu 9 lei (+0,3%).

Indicele câştigului salarial real a fost de 99,8% pentru luna aprilie faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost, în aprilie, de 195,3%, cu 0,4 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna martie 2018.

În aprilie, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice, 6.437 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, 1.563 lei.

În aprilie, faţă de martie, în majoritatea sectoarelor economice, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, al 13‐lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).

De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna aprilie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), potrivit INS.

Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost de 23,2% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, de 20% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv de 18,8% în activităţi de servicii anexe extracţiei.

Totodată, s-au înregistrat creşteri între 9% şi 12% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii).

S-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net de 33,3% în fabricarea produselor din tutun, respectiv de 14,6% în extracţia minereurilor metalifere.

Au existat şi scăderi cuprinse între 5% şi 9% în fabricarea băuturilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice.

”În sectorul bugetar s‐au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (‐1,8%), respectiv în administraţia publică (‐0,2%). Câştigul salarial mediu net a crescut uşor în sănătate şi asistenţă socială (+2,3%) comparativ cu luna precedentă”, se arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute de sondare. Primele reacţii ale candidaţilor....
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...