Valoarea proprietăţilor comerciale, de birouri şi industriale livrate în 2017 în România a depăşit un miliard de euro – analiză

Valoarea proprietăţilor comerciale, de birouri şi industriale livrate în 2017 în România a fost estimată la 1,084 miliarde euro, conform unei analize de specialitate, remisă marţi AGERPRES.
Economica.net - mar, 12 iun. 2018, 08:57
Valoarea proprietăţilor comerciale, de birouri şi industriale livrate în 2017 în România a depăşit un miliard de euro - analiză

Analiza a luat în considerare proprietăţile cu o suprafaţă închiriabilă de peste 3.000 – 5.000 de metri pătraţi, finalizate pe parcursul anului trecut la nivel naţional, construite atât în scop speculativ (destinate închirierii), cât şi pentru uz propriu.

Cea mai mare pondere a înregistrat-o sectorul de birouri, cu un stoc nou finalizat la nivel naţional de peste 258.700 mp (suprafaţă închiriabilă), având o valoare estimată de 465 milioane de euro. Conform analizei realizate de Activ Property Services, în Bucureşti au fost livrate clădiri de birouri în suprafaţă de 160.300 mp (suprafaţă închiriabilă), cu o valoare de 311 milioane euro, în timp ce în provincie stocul nou finalizat (98.500 mp) are o valoare estimată de aproximativ 150 milioane de euro.

Valoarea proprietăţilor comerciale livrate anul trecut este estimată la peste 328 milioane euro, corespunzând unui stoc nou de 264.000 mp. Dacă deschiderile de centre comerciale au reprezentat doar 66.700 mp, cu o valoare estimată de 115 milioane euro, livrările de unităţi de tip big-box/parcuri de retail au urcat la 197.500 mp, cu o valoare estimată de peste 212 milioane euro.

Cea mai semnificativă evoluţie a fost consemnată în segmentul industrial şi logistic unde volumul record de livrări de la nivel naţional, însumând peste 550.000 mp (hale speculative şi pentru uz propriu), are o valoare estimată de 290 milioane euro. Proprietăţile industriale livrate în zona Capitalei au avut cea mai mare pondere din total, cu o valoare estimată de peste 200 de milioane de euro.

Proprietăţile (comercial, birouri, industrial) livrate anul trecut în Bucureşti au o valoare estimată de peste 582 milioane euro, reprezentând 54% din valoarea proprietăţilor finalizate în 2017 la nivel naţional. Capitala continuă să domine piaţa imobiliară din România, concentrând cele mai ridicate volume de livrări anuale, în condiţiile în care aici se înregistrează cele mai mici niveluri ale randamentelor (yield-uri).

Capitala este urmată în clasament de Cluj-Napoca, unde proprietăţile livrate în 2017 au o valoare estimată la 115 milioane euro, respectiv de Timişoara, cu 105 milioane de euro.

Valoarea proprietăţilor livrate a fost influenţată şi de evoluţia randamentelor (yield-uri). Conform Activ Property Services, yield-urile au scăzut în medie cu 0,25% pentru proprietăţile ‘prime’ (cele mai reprezentative de clasa A), ajungând în cazul centrelor comerciale şi al clădirilor de birouri la valori de 7-7,5% în Bucureşti şi 8-8,5% în alte oraşe majore. Pentru proprietăţile industriale yield-urile ‘prime’ variază între 8,75-9,25% în principalele pieţe.

Estimările specialiştilor arată că valoarea proprietăţilor comerciale, de birouri şi industriale care urmează să fie livrate în 2018 va depăşi 1,5 miliarde euro la nivel naţional.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...