Cod galben în mai mult de jumătate din ţară. Avertizări de inundaţii şi furtuni

Hidrologii au instituit Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 5 judeţe şi Cod galben pe râuri din 27 de judeţe, începând de miercuri seara, în timp ce mai bine de jumătate de ţară va intra sub avertizare Cod galben de furtuni.
Economica.net - mie, 13 iun. 2018, 05:03
Cod galben în mai mult de jumătate din ţară. Avertizări de inundaţii şi furtuni

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), începând de miercuri seara, de la ora 20:00, până joi noaptea, la ora 24:00, Codul portocaliu vizează râurile din bazinele hidrografice: Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gelmar (judeţele Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Cerna (judeţele Caraş Severin şi Gorj).

Pe de altă parte, până vineri după-amiaza mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomiţa, Braşov, Covasna şi Buzău se vor afla sub atenţionare Cod galben de inundaţii.

Astfel, de miercuri dimineaţa, de la ora 09:00, până vineri după-amiaza, la ora 16:00, a fost instituit Cod galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare).

Tot sub Cod galben de inundaţii se vor afla, de miercuri după-amiaza, de la ora 14:00, până vineri la ora 16:00, râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi (judeţele Cluj şi Bihor), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave (judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Cerna (judeţele Caraş Severin şi Gorj), Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin superior şi mijlociu şi afluenţi bazin inferior (judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Gorj şi Dolj), Olt – afluenţii aval S.H. Sebeş Olt (judeţele Sibiu, Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeş şi Olt), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău).

Totodată, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi de apă însemnate, valabilă din după-amiaza zilei de miercuri în mai mult de jumătate din ţară.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 14:00 – 15 iunie, ora 8:00, în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, în jumătatea de vest a Munteniei şi în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 60 – 80 l/mp, îndeosebi în sud-vest şi în zona montană.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...