Preţul untului se apropie de un nou record. Este chiar mai scump decât anul trecut

Preţul mediul al untului pe piaţa europeană se apropie de 600 de euro suta de kilograme, fiind cu 18% peste nivelul raportat în aceeaşi perioadă a anului trecut când Europa a înregistrat preţuri record la acest produs. Cotaţiile europene se vor observa la raft.
Economica.net - joi, 14 iun. 2018, 20:58
Preţul untului se apropie de un nou record. Este chiar mai scump decât anul trecut

Preţul untului continuă să genereze îngrijorări pe piaţa europeană, în contextul unei creşteri abrupte de la începutul anului şi a unui plus chiar faţă de perioada similară a lui 2017, un an cu preţuri record la acest produs. Conform ultimelor date ale Comisiei Europene, la data de 10 iunie, preţul mediu pentru 100 de kilograme de unt era de 589 de euro, cu 18% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut. În state precum Germania sau Olanda, preţurile au depăşit 600 de euro (632 euro în Germania şi 608 euro în Olanda).

În 2016, la aceeaşi dată, suta de kilograme se comercializa pe piaţa UE cu aproximativ 300 de euro. În ianuarie 2018, preţul era de 453 de euro suta de kilograme, iar recordul anului trecut a fost de 650 de euro suta de kg.

Creşterea preţurilor se datorează în mare parte, ca şi anul trecut, unei neconcordanţe între cerere şi ofertă. Chiar dacă în primele trei luni ale anului producţia de unt a UE a crescut cu 1,7%, piaţa europeană nu a beneficiat de mai mult unt, urmare a creşterii exporturilor cu 8%, în special către SUA şi Arabia Saudită. 

Acest lucru va face ca, la raft, să se observe din nou o scumpire. Din datele Institutului Naţional de Statistică, untul a fost anul trecut unul dintre alimentele care s-au scumpit cel mai mult. Mai exact, în decembrie 2017, preţul acestui produs era cu 22,7% mai mare faţă de aceeaşi lună din anul anterior. De altfel, la unt s-a înregistrat a treia cea mai mare scumpire a anului.

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat duminică pentru Wall Street Journal că va da prioritate punerii în......
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...