Nistoran, Romgaz: Obiectivul nostru fundamental este creşterea volumului de investiţii, care în 2018 este dublu faţă de anul trecut

Compania Romgaz este foarte stabilă din punct de vedere al funcţionării, iar obiectivul fundamental este creşterea volumului de investiţii, pentru 2018 acesta fiind de 1,6 miliarde lei, dublu faţă de 2017, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii, Liviu Nistoran.
Economica.net - vin, 15 iun. 2018, 09:38
Nistoran, Romgaz: Obiectivul nostru fundamental este creşterea volumului de investiţii, care în 2018 este dublu faţă de anul trecut

‘Compania este foarte stabilă din punct de vedere al funcţionării ei. Obiectivele noastre cele mai importante sunt continuarea programului de investiţii pe explorare-exploatare, o dată. Al doilea este creşterea capacităţii de înmagazinare, în aşa fel încât să fim capabili să devenim complet independenţi de importuri în perioada de iarnă într-un orizont de câţiva ani. Al treilea obiectiv este întărirea rolului de furnizor de energie electrică pe piaţa din România – şi avem investiţia de la Iernut, dar şi alte obiective. Al patrulea este prospectarea zonei de gaz natural comprimat şi crearea unor parteneriate pentru exploatarea acestei pieţe. Obiectivul fundamental al nostru este creşterea volumului de investiţii. Şi anul acesta avem un volum prognozat de investiţii de 1,6 miliarde de lei, dublu faţă de anul trecut’, a explicat Nistoran.

Potrivit acestuia, compania nu este afectată, în acest an, de distribuirea unor dividende mai mari, banii de investiţii urmând a fi luaţi din rezervele companiei şi din cash-flow.

‘Banii de investiţii îi luăm din rezervele pe care le avem şi din cash-flow. Avem un cash-flow de aproximativ un miliard de euro. Acestea sunt veniturile noastre anuale, iar investiţiile se derulează pe o perioadă multianuală în general. Faptul că am dat acest dividend (mai mare) chiar nu ne afectează investiţiile, aşa cum sunt ele puse acum în programul de investiţii’, a precizat preşedintele CA Romgaz.

El a subliniat că a fost numit un nou director general al companiei, Adrian Volintiru, pentru o perioadă de 4 luni, urmând ca ulterior să se organizeze selecţia pentru numirea unui CEO pe patru ani. În plus, Nistoran a precizat că sediul Romgaz va rămâne la Mediaş.

‘L-am numit pe domnul Adrian Volintiru pe 4 luni, timp în care se va derula selecţia pentru numirea directorului general pe patru ani în conformitate cu OUG 109 (privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice – n. r.). Selecţia va fi deschisă, participă orice persoana interesată şi care se califică, şi din afara societăţii. Adrian Volintiru are o experienţă de peste 18 ani în domeniul energie, petrol, gaze, în poziţii de top management în companii de prestigiu din această industrie şi sunt convins că va fi un factor catalizator în îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare ale societăţii. Sediul Romgaz va rămâne la Mediaş şi nu se va muta la Bucureşti pentru că nu există o raţiune funcţională sau economică în acest sens – şi fac această precizare pentru a înlătura orice speculaţii care s-au făcut pe acest subiect’, a mai spus Nistoran.

Te-ar mai putea interesa și
Compania energetică poloneză R.Power, prezentă şi în România, emite obligațiuni verzi în valoare de 122 de milioane de euro
Compania energetică poloneză R.Power, prezentă şi în România, emite obligațiuni verzi în valoare de 122 de milioane ...
R.Power, un dezvoltator polonez de top de proiecte fotovoltaice, a emis obligațiuni verzi în valoare de 122 de milioane de euro, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către......
Grupul polonez XTB raportează o creștere de 80% a profitului în trimestrul III din 2024
Grupul polonez XTB raportează o creștere de 80% a profitului în trimestrul III din 2024
Compania de investiții poloneză XTB, care e prezentă și în ROmânia, anunță că a înregistrat, în trimestrul al ...
Comisarul european pentru Climă pune frână zvonurilor privind amânarea stopării vânzărilor de vehicule care emit CO2
Comisarul european pentru Climă pune frână zvonurilor privind amânarea stopării vânzărilor de vehicule care emit CO2
Wopke Hoekstra, comisarul european pentru Climă, a reconfirmat pe 7 noiembrie planurile UE de a pune capăt vânzărilor ...
Guvernul a suplimentat bugetul MIPE cu 400 de milioane de lei. Bani mai primesc și Tranporturile, Finanțele, MAE, Mediul și SIE
Guvernul a suplimentat bugetul MIPE cu 400 de milioane de lei. Bani mai primesc și Tranporturile, Finanțele, MAE, Mediul ...
Guvernul a decis, în şedinţa de joi, suplimentarea cu 400 de milioane de lei a bugetului Ministerului Investiţiilor şi ...