Moţiune pentru demiterea ministrului Transporturilor. Şova: afirmaţia cu autostrăzile care alungă investitori a fost scoasă incorect din context

Deputaţii USR Cătălin Drulă şi Ionuţ Moşteanu au anunţat, luni, iniţierea unei moţiuni simple pentru demiterea ministrului Transporturilor, Lucian Şova, spunând despre acesta că este un ministru "anti-autostrăzi". În replica, acesta a spus că afirmaţiile sale privind dezvoltarea autostrăzilor au fost scoase din context.
Economica.net - lun, 18 iun. 2018, 13:23
Moţiune pentru demiterea ministrului Transporturilor. Şova: afirmaţia cu autostrăzile care alungă investitori a fost scoasă incorect din context

„În ultima şedinţă a Comisiei de transporturi, de joi, de la Sinaia, ministrul Transporturilor a spus că atunci când o să avem autostrăzi o să crească salariile şi o să plece multinaţionalele. Este o declaraţie halucinantă venind din partea unui ministru al Transporturilor, care ar trebui să fie exact forţa care împinge proiectele de autostrăzi şi infrastructură înainte. Avem un veritabil ministru anti-autostrăzi”, a afirmat Drulă, la Parlament, potrivit Agerpres.

În replică, ministrul Transporturilor Lucian Şova a explicat într-un interviu acordat Mediafax că afirmaţia sa, potrivit căreia „construcţia de autostrăzi alungă investitorii”, a fost scoasă incorect dintr-un context în care avea loc un schimb de argumente.

„Eu susţin în continuare că autostrăzile sunt un motor de creştere economică, am arătat doar că ne confruntăm cu un deficit de forţă de muncă; aceia care mizează pe forţa de muncă ieftină din România vor veni aici cu sau fără autostrăzi şi, oricum în acest orizont de timp de cinci ani, în care vom avea autostrăzile, salariile vor creşte indubitabil”, a mai spus Lucian Şova.

Parlamentarii USR au criticat şi anunţul ministrului Transporturilor potrivit căruia statul român se pregăteşte să renunţe la unitatea de proiect administrată împreună cu Banca Mondială pentru pregătirea documentaţiei autostrăzii Comarnic – Braşov în vederea organizării licitaţiei de execuţie, mai scrie Agerpres.

Pe de altă parte, ministrul Transporturilor a declarat, pentru Mediafax, că în construcţia autostrăzii Ploieşti-Comarnic-Braşov „nu avem niciun contract” cu Banca Mondială, şi a enumerat motivele pentru care este mai oportună varianta parteneriatelor public-private.

Şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, sâmbătă, referindu-se la informaţiile conform cărora Guvernul renunţă la proiectul cu Banca Mondială pentru autostrada Comarnic – Braşov, că într-un proiect nu e importantă sursa de finanţare, este important să faci acel proiect şi că Ministerul Transporturilor „a găsit o altă variantă mai rapidă de a face lucrurile să se întâmple pe acest sector de drum”, scrie News.ro.

„Într-un proiect nu e importantă sursa de finanţare, este important să faci acel proiect, iar Ministerul de Finanţe – Guvernul, prin Ministerul de Finanţe – să aleagă cea mai facilă, utilă, ieftină sursă de finanţare”, a explicat Teodorovici.

Autostrada Ploiești – Brașov va costa două miliarde de euro în Parteneriat Public Privat (PPP) pe 30 de ani. Suma include finanțarea construcției și întreținerea autostrăzii, au spus pentru ECONOMICA.NET surse guvernamentale.

Autostrada Ploieşti – Comarnic  – Braşov include secţiunea Comarnic – Braşov, pe care statul a încercat de trei ori să o construiască prin concesiune, însă fără succes.

Pe 2 octombrie 2017, Compania de Drumuri a semnat cu Alpenside contractul pentru construcţia lotului 5 din Comarnic – Brașov, respectiv Râşnov – Cristian (Braşov).

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...