Acţionarii Dafora vor să reducă de 20 de ori capitalul social al companiei, pentru a acoperi parţial pierderile din anii trecuţi

Acţionarii Dafora (DAFR), companie de foraj petrolier şi gaze naturale, vor să taie capitalul social al companiei de 20 de ori, de la 100,23 milioane lei la 5,01 milioane lei, pentru a acoperi parţial pierderile din anii trecuţi, scrie News.ro
Economica.net - mar, 19 iun. 2018, 07:32
Acţionarii Dafora vor să reducă de 20 de ori capitalul social al companiei, pentru a acoperi parţial pierderile din anii trecuţi

Administratatorul judiciar al companiei, CITR Filiala Cluj SPRL, şi administratorul special, Gheorghe Călburean, au convocat Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor pentru data de 23 iulie, când va fi aprobat subiectul, arată documentele transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

„Aprobarea reducerii capitalului social al societăţii de la 100.232.329 lei la 5.012.337 lei, respectiv cu suma de 95.219.992 lei, în vederea acoperirii parţiale a pierderilor înregistrate în contabilitate din exercitiile financiare anterioare (în contul rezultat reportat) prin realizarea concomitentă a următoarelor operaţiuni: – reducerea numărului de acţiuni, în mod proporţional cu cota de participare a fiecărui acţionar la capitalul social la data de înregistrare, şi – majorarea valorii nominale a unei acţiuni de la 0,1 lei per acţiune la 1 leu per acţiune, prin reducerea corespunzătoare a numărului de acţiuni deţinute de fiecare acţionar la data de înregistrare”, arată convocatorul.

Dafora a realizat în trimestrul I din acest an venituri de 22,02 milioane lei, în creştere cu 41,08% faţă de trimestrul I 2017, ca urmare a obţinerii de venituri din contracte noi. Compania a raportat pierderi de 2,17 milioane lei în primele trei luni, de două ori mai mici faţă de perioada similară de anul trecut, de 4,79 milioane lei.

Dafora a intrat în insolvenţă în 2015, administratorul judiciar al societăţii fiind CITR Filiala Cluj SPRL.

Te-ar mai putea interesa și
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în eşecul lui Nicolae Ciucă în alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres....
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...