Udrea desfiinţează inspectoratele judeţene în construcţii

Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) va fi reorganizat prin desfiinţarea inspectoratelor judeţene şi crearea a opt direcţii regionale în construcţii, iar 125 de angajaţi vor fi disponibilizaţi, potrivit unei ordonanţe de urgenţă, act normativ aprobat miercuri de Guvern.
Economica.net - mie, 02 nov. 2011, 17:18

„Inspectoratul de Stat în Construcţii este prima instituţie din România cu servicii deconcentrate care se reorganizează pe structura regiunilor de dezvoltare, în locul celei pe judeţe. Măsura vizează eficientizarea activităţii instituţiei, inclusiv prin reducerea cheltuielilor de personal şi în special a celor cu perosnalul de conducere. Reorganizarea urmează linia promovată de Guvernul României de raţionalizare a cheltuielilor publice”, a declarat miercuri într-un comunicat Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în subordinea căruia se află ISC.

Astfel, vor fi înfiinţate şapte direcţii regionale în construcţii prin reorganizarea inspectoratelor judeţene şi Direcţia Regională în Construcţii Bucureşti-Ilfov.

„Actuala formă de organizare în teritoriu a Inspectoratului de Stat în Construcţii în inspectorate judeţene în construcţii este foarte încărcată, existând 41 de inspectorate judeţene şi Inspectoratul în Construcţii Bucureşti, cu organizare şi aparate proprii de conducere”, se arată în comunicatul MDRT.

Reorganizarea presupune reducerea a 125 de posturi, de la 875 la 750, dintre care 60 de posturi de conducere şi 65 de posturi de execuţie.

Direcţia Regională în Construcţii Nord-Est, care va avea sediul la Iaşi, va comasa inspectoratele judeţene Iaşi, Botoşani, Suceava, Bacău, Vaslui şi Neamţ.Direcţia Regională în Construcţii Sud-Est va comasa inspectoratele judeţene Constanţa, Buzău, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Vrancea şi va avea sediul la Constanţa. Direcţia „Sud-Muntenia” va comasa inspectoratele Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman, şi va avea sediul la Ploieşti, iar „Sud Vest-Oltenia”, cu sediul la Craiova, va comasa inspectoratele din Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea.

Direcţia Regională în Construcţii Vest va comasa inspectoratele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş Severin, şi va avea sediul la Timişoara, iar direcţia „Nord Vest”, cu birourile la Cluj-Napoca, va comasa inspectoratele Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj. Direcţia „Centru” va comasa inspectoratele Braşov, Alba, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu şi va fi condusă de la Braşov, iar Direcţia Regională în Construcţii Bucureşti-Ilfov, cu sediul în Capitală, va comasa Inspectoratul în Construcţii Bucureşti şi Inspectoratul Judeţean în Construcţii Ilfov.

Te-ar mai putea interesa și
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, transmite AFP,......
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte ...
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi ...
Update: Primele indicii arată implicarea Rusiei (oficial american). Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Update: Primele indicii arată implicarea Rusiei (oficial american). Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură ...
Update: Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică ...