Mai mulţi bancheri au fost arestaţi în Marea Britanie pentru evaziune fiscală

Mai mulţi bancheri britanici, inclusiv de la Royal Bank of Scotland (RBS), au fost arestaţi pentru acuzaţii de evaziune fiscală, a anunţat duminică autoritatea pentru vamă şi fiscalitate (HMRC).
Economica.net - Dum, 12 feb. 2012, 15:55

„În urma unei investigaţii legate de activităţi ilegale în domeniul fiscalităţii, HMRC a arestat mai multe persoane, dintre care o parte lucrează la bănci din Marea Britanie”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Investigaţia se referă la fapte în folosul propriu al acestor persoane, neavând legătură cu activitatea băncilor, a precizat HMRC.

Arestările au avut loc într-o perioadă în care cele mai mari bănci britanice sunt criticate pentru plata unor salarii şi bonusuri mari, în timp ce restul ţării este afectată de problemele economice, precum şi pentru faptul că nu acordă credite suficiente companiilor.

HMRC nu a menţionat cine sunt persoanele reţinute şi nici la ce bănci sunt angajate.

Publicaţia Sunday Telegraph a relatat că patru actuali angajaţi precum şi un fost bancher al RBS se numără între cei arestaţi. Un purtător de cuvânt al RBS a refuzat să comenteze.

Directorul general al RBS, bancă deţinută în proporţie de 83% de statul britanic, a renunţat în ianuarie la un pachet salarial de 1 milion de lire sterline, din cauza nemulţumirii publice.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ţintele unui atac cibernetic, a anunţat Agenţia Italiană pentru......
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor ...
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au salvat, în ultimele 24 de ore, 11 persoane aflate în situaţii de risc, ...