Ungaria refuză să accepte un compromis în problema cotelor obligatorii de migranţi

Ungaria refuză să accepte un compromis în problema cotelor obligatorii de migranţi, a declarat marţi seara secretarul de stat pentru afaceri europene al guvernului ungar, Szabolcs Takacs, după o reuniune, la Luxemburg, a miniştrilor din Uniunea Europeană (UE) asupra migraţiei şi viitorului buget al Uniunii, informează MTI.
Economica.net - mie, 27 iun. 2018, 11:11
Ungaria refuză să accepte un compromis în problema cotelor obligatorii de migranţi

‘Nu vom accepta un compromis care presupune orice formă de distribuire obligatorie de migranţi sau solicitanţi de azil. Ungaria nu are obligaţia legală sau politică de a deveni o ţară de imigranţi’, a declarat Szabolcs Takacs într-un interviu telefonic pentru MTI.

În timpul preşedinţiei austriece a UE, care va începe la 1 iulie, ‘guvernul ungar intenţionează să convingă ţările membre că eforturile ar trebui reorientate de la distribuirea obligatorie de migranţi pe apărarea frontierelor externe ale UE’, a spus secretarul de stat ungar.

‘Nu este uşor să-i convingem şi putem vedea că problema migraţiei secundare a dus la probleme politice în unele ţări. Nu ne aşteptăm la un compromis nici în timpul summitului UE din această săptămână. Pentru a putea ajunge la un acord, este necesar ca toate ţările membre să accepte faptul că distribuirea (obligatorie de migranţi) nu funcţionează şi că UE trebuie să urmeze politici de migraţie care să se axeze pe apărarea frontierelor’, a subliniat el.

Mai sunt multe alte probleme rămase în suspensie privind bugetul UE şi nu se ştie când se va putea ajunge la un compromis. Practic, proiectul de buget pregătit de Comisia Europeană susţine în principal migraţia, a continuat Takacs.

Ungaria doreşte ca bugetul UE să includă o susţinere financiară pentru apărarea frontierelor externe ale UE, pentru a se asigura că această apărare poate fi finanţată nu doar din bugete naţionale, ci şi din fonduri ale UE, a subliniat secretarul de stat al guvernului ungar. ‘După Brexit, un anumit număr de ţări nu intenţionează să mai contribuie la buget, aşa că până şi dimensiunea lui rămâne incertă’, a declarat el.

În propunerea pentru noul buget pregătită de Comisia Europeană, membrii din sudul continentului, cum sunt Grecia şi Italia, ar putea vedea fondurile care le vor fi atribuite substanţial majorate, inclusiv din cauza crizei migraţiei, în detrimentul ţărilor din Europa Centrală, care şi-ar putea vedea subvenţiile mult diminuate. Potrivit unor surse europene, Polonia şi Ungaria ar putea avea, în viitorul buget plurianual, fonduri reduse cu peste 20% comparativ cu cel din 2014-2020.

Reuniunea de la Luxemburg a fost una de succes în ceea ce priveşte extinderea UE în Balcani, a adăugat Takacs. După o lungă dezbatere, s-a ajuns la un acord pentru demararea negocierilor de aderare cu Macedonia, în iunie 2019 şi cu Albania, şase luni mai târziu, a precizat el pentru agenţia de presă ungară.

Te-ar mai putea interesa și
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat duminică seara primarul general al Capitalei,......
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...