Oltchim pregăteşte investiţii de mediu de aproape 4 milioane euro până în 2022

Combinatul petrochimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea şi-a planificat investiţii de 3,95 milioane euro până în anul 2022, potrivit raportului de sustenabilitate publicat pe site-ul companiei, scrie News.ro.
Economica.net - sâm, 30 iun. 2018, 07:41
Oltchim pregăteşte investiţii de mediu de aproape 4 milioane euro până în 2022

La nivelul anului trecut, investiţiile de mediu s-au ridicat la 32,03 milioane lei.

”Totodată, am planificat o serie de alte investiţii care vor avea drept scop îmbunătăţirea performanţei noastre de mediu. Până în anul 2022, vom realiza o serie de investiţii de mediu care vor avea o valoare de 3.952 mii euro, în vederea conformării cu prevederile HG nr. 349/2005 modificată şi completată prin HG nr.210/2007 privind depozitarea deşeurilor, prin închiderea batalului de reziduuri periculoase, ca urmare a închiderii şi modernizării unor instalaţii, precum şi închiderea depozitului actual de deşeuri nepericuloase, prin ecologizarea perimetrului aferent vechiului depozit de deşeuri nepericuloase, închis la sfârşitul anului 2009 datorită încărcării la capacitatea sa maximă”, se menţionează în raport, scrie News.ro. 

Reprezentanţii Oltchim subliniază că activităţile pe care le desfăşoară combinatul nu generează o cantitate mare de emisii cu efect de seră, încadrându-se în planificarea anulă.

”Generarea emisiilor de gaze cu efect de seră provin în principal din activităţile de ardere a combustibililor în instalaţii cu putere termică nominală totală de peste 20 MW, cele de producere a varului sau calcinarea dolomitei sau a magnezitei în cuptoare rotative sau în alte cuptoare cu o capacitate de producţie de peste 50 de tone pe zi. De asemenea, activitatea de producere a substanţelor organice vrac prin cracare, reformare, oxidare completă sau parţială sau prin procese similare, cu o capacitate de producţie care depăşeste 100 de tone pe zi şi cele privind producerea de hidrogen (H2) şi de gaze de sinteză prin reformare sau oxidare parţială, cu o capacitate de producţie de peste 25 de tone pe zi, contribuie la cantitatea de gaze cu efect de seră pe care o generăm”, spun oficialii Oltchim, în raport.

În conformitate cu Planul Naţional de Alocare al emisiilor de gaze cu efect de seră, în anul 2017 societate a primit, cu titlu gratuit, un număr de 268.286 certificate de emisii de gaze cu efect de seră, din care un număr de 259.426 certificate pentru platforma Râmnicu Vâlcea şi un număr de 8.860 certificate pentru Direcţia Petrochimică Bradu.

În anul 2017 pe platforma Râmnicu Vâlcea s-au realizat 96.719 tone dioxid de carbon, în timp ce pe Direcţia Petrochimică Bradu nu s-a desfaşurat nicio activitate.

Combinatul este totodată unul dintre cei mai mari consumatori de energie din ţară.

Citeşte ştirea integral pe News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
România și Spania au semnat un Memorandum pentru intensificarea cooperării în domeniul economiei sociale
România și Spania au semnat un Memorandum pentru intensificarea cooperării în domeniul economiei sociale
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale din România, Simona Bucura-Oprescu, şi vicepreşedintele Guvernului Spaniei, Yolanda Diaz Perez, ministrul Muncii şi Economiei Sociale, au semnat, la......
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Începând cu 3 noiembrie 2024, Legea nr. 268/2024 a adus reduceri substanțiale și scutiri pentru taxele de timbru aplicate ...
Ministrul japonez de Externe, Takeshi Iwaya: Intrarea trupelor nord-coreene în războiul din Ucraina va avea un impact foarte mare asupra securității din Asia de Est
Ministrul japonez de Externe, Takeshi Iwaya: Intrarea trupelor nord-coreene în războiul din Ucraina va avea un impact foarte ...
Intrarea trupelor nord-coreene în conflictul ucrainean va avea un impact extrem de mare asupra securităţii în estul Asiei, ...
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri foarte dificile
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri ...
Negociatorul-şef al Parlamentului European, eurodeputatul PSD Victor Negrescu, a anunţat sâmbătă că, după zeci de ...