Discrepanţele în asigurarea cu personal medical se menţin. Numărul cabinetelor medicale de la sat, de 26 de ori mai mic decât la oraş

Discrepanţele în asigurarea populaţiei cu personal medical s-au menţinut anul trecut, unui medic din mediul rural revenindu-i de opt ori mai mulţi pacienţi decât unuia din mediul urban, în timp ce unui cabinet de medicină de familie i-au revenit de 1,3 ori mai mulţi locuitori (aparţinând populaţiei rezidente) comparativ cu un cabinet din mediul urban, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Economica.net - lun, 02 iul. 2018, 08:04
Discrepanţele în asigurarea cu personal medical se menţin. Numărul cabinetelor medicale de la sat, de 26 de ori mai mic decât la oraş

‘În anul 2017, la fel ca în anul precedent, discrepanţele pe medii de rezidenţă privind asigurarea populaţiei cu personal medical sunt evidenţiate de numărul mai mare de locuitori (aparţinând populaţiei rezidente) care au revenit unui cadru medico-sanitar, astfel: în mediul rural au revenit de 8 ori mai mulţi locuitori unui medic, de 6 ori mai mulţi locuitori unui medic dentist şi de 4 ori mai mulţi locuitori unui farmacist, faţă de mediul urban’, precizează INS.

În anul 2017 au funcţionat peste 60.000 de unităţi sanitare unui medic revenindu-i, în medie, 335 locuitori.

De asemenea, în timp ce în mediul urban au funcţionat 10.700 cabinete medicale independente de specialitate, în rural numărul acestora a fost de 26 ori mai mic, respectiv de numai 403 de cabinete. În consecinţă, numărul de locuitori care a revenit unui cabinet medical independent de specialitate a fost de 23 ori mai mare în mediul rural, faţă de mediul urban.

În anul 2017, la 10.000 locuitori în mediul rural au revenit, ca şi în anul 2016, în medie, numai 0,4 cabinete medicale independente de specialitate comparativ cu 10,1 cabinete în mediul urban în anul 2017 şi 9,8 cabinete în anul 2016.

Numărul spitalelor a urcat, anul trecut, la 576 de unităţi, faţă de 567 spitale în anul 2016, însă numai 338 sunt unităţi medicale mari (cu peste 100 de paturi), iar 166 sunt unităţi medicale mici (cu mai puţin de 50 de paturi). Cele aproximativ 570 de spitale care au funcţionat în anul 2017 au dispus, la fel ca şi în anul 2016, de 132.000 paturi pentru internare continuă (122.000 de paturi în mediul urban şi aproape 10.000 de paturi în mediul rural) şi au acordat asistenţă medicală unui număr de 4,2 milioane de pacienţi internaţi. Durata medie de spitalizare a fost de 7,4 zile/pacient internat în spital.

Totodată, au funcţionat 823 de centre de diagnostic şi tratament, centre medicale şi centre de sănătate, în creştere cu 19 unităţi faţă de anul 2016, 461 de ambulatorii de specialitate şi ambulatorii integrate spitalelor, în scădere cu 8 unităţi faţă de anul 2016, peste 41.000 de cabinete medicale faţă de 40.000 de cabinete în anul 2016.

Reţeaua de laboratoare medicale şi reţeaua farmaceutică nu au înregistrat diferenţe semnificative faţă de anul precedent, furnizând servicii prin intermediul a 6.300 de laboratoare medicale şi laboratoare de tehnică dentară şi 9.700 de farmacii, drogherii şi puncte farmaceutice.

În ceea ce priveşte medicina primară, cele mai multe cabinete de medicină de familie au funcţionat în mediul urban, 6.600 comparativ cu 4.500 cabinete în mediul rural, la fel ca şi în anul 2016.

‘Asistenţa medicală ambulatorie de specialitate este asigurată prin unităţi specializate de tipul ambulatoriilor de specialitate, centrelor medicale şi stomatologice, policlinicilor, centrelor de diagnostic şi tratament, al altor unităţi medicale, unităţi care sunt situate, în majoritate, în mediul urban. Reţeaua cabinetelor medicale independente de specialitate şi cea a cabinetelor stomatologice independente – parte a sistemului de asigurare a asistenţei medicale ambulatorii – este situată, de asemenea, în cea mai mare parte în mediul urban’, potrivit datelor citate.

Din punct de vedere al asigurării cu personal medico-sanitar, în anul 2017 sistemul de sănătate a dispus de 58.600 de medici, în creştere cu 1.300 medici faţă de anul 2016. Din totalul medicilor, o cincime au fost medici de familie, aproape două treimi dintre aceştia desfăşurându-şi activitatea în mediul urban.

De asemenea, anul trecut au profesat 15.700 medici dentişti, în scădere cu aproximativ 800 de medici dentişti faţă de anul 2016, de 17.800 farmacişti, în creştere cu aproximativ 600 de farmacişti faţă de anul precedent, de 142.100 persoane cu pregătire sanitară medie, în creştere cu 4.900 faţă de anul 2016 şi de 69.400 personal sanitar auxiliar, în creştere cu 3.100 faţă de anul 2016.

Structura personalului sanitar este preponderent feminină, ponderea femeilor în rândul medicilor şi al medicilor dentişti fiind de peste două treimi, iar în rândul farmaciştilor de 90%.

Un număr de 1.600 fiziokinetoterapeuţi şi 14.600 asistenţi medicali cu studii superioare au asigurat îngrijirea medicală în unităţile din sistemul sanitar public şi privat în anul 2017, faţă de 1.400 fiziokinetoterapeuţi şi 13.800 asistenţi medicali cu studii superioare în anul 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Epoca de aur și formula succesului
Epoca de aur și formula succesului
În ultimii ani, percepția colectivă asupra condițiilor economice și a viitorului pare să fie marcată de un pesimism tot mai accentuat. Privind în jurul nostru, am putea crede că trăim......
Firmele mici au o nouă obligaţie fiscală din 1 ianuarie 2025, dar şi o perioadă de graţie pentru trimiterea declaraţiei SAF-T
Firmele mici au o nouă obligaţie fiscală din 1 ianuarie 2025, dar şi o perioadă de graţie pentru trimiterea declaraţiei ...
Contribuabilii mici au obligaţia de a depune la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), începând cu 1 ianuarie ...
Eolienele offshore au probleme. Industria îşi va rata obiectivele pentru că obstacolele se înmulţesc – Reuters
Eolienele offshore au probleme. Industria îşi va rata obiectivele pentru că obstacolele se înmulţesc – Reuters
După un an de proiecte anulate, defecţiuni la turbine şi abandonarea contractelor de închiriere de terenuri, industria ...
Airbnb solicită primarului Barcelonei să înceteze atacurile la închirierile pe termen scurt
Airbnb solicită primarului Barcelonei să înceteze atacurile la închirierile pe termen scurt
Compania globală de închiriere de case de vacanță Airbnb (ABNB.O) l-a îndemnat pe primarul Barcelonei să regândească ...