Patria Bank accesează o nouă linie de finanţare, de 20 milioane euro, de la Fondul European de Investiţii

Patria Bank accesează un nou plafon de finanţare, în valoare de 20 de milioane de euro, pentru acordarea de credite EaSI (Programul pentru ocuparea forţei de muncă şi inovare socială), informează banca printr-un comunicat.
Economica.net - mar, 03 iul. 2018, 15:54
Patria Bank accesează o nouă linie de finanţare, de 20 milioane euro, de la Fondul European de Investiţii

Garanţia EaSI din cadrul Programului pentru ocuparea forţei de muncă şi inovare socială este finanţată de Uniunea Europeană. Comisia Europeană a selectat Fondul European de Investiţii (FEI) pentru a pune în aplicare garanţia EaSI.

Patria Bank este prima bancă din România care a accesat încă din 2015 un plafon de finanţare de la FEI, creditând până în prezent peste 1.200 de antreprenori din categoria companii mici şi mijlocii, inclusiv agro.

Împreună cu noul plafon, creditul EaSI oferit de Patria Bank vine cu noi avantaje pentru cei care îl accesează: valoarea creditului poate ajunge până la 115.000 lei, iar sumele obţinute pot fi folosite inclusiv pentru plata restanţelor la bugetul de stat.

‘Patria Bank este primul partener local care a beneficiat încă din 2015 de o garanţie finanţată de Uniunea Europeană în cadrul Programului pentru ocuparea forţei de muncă şi inovare socială (EASI) Creditul EaSI, credit fără garanţii reale pentru afaceri mici şi foarte mici. Cel de-al doilea plafon de 20 de milioane de euro suntem optimişti că îşi va aduce contribuţia la dezvoltarea afacerilor locale şi vor contribui totodată la incluziunea financiară şi economică promovată şi susţinută de noi şi de Patria Bank’, afirmat Per-Erik Eriksson, head of Microfinance FEI.

La rândul său, Codruţ Nicolau, director comercial Patria Bank, a precizat că ‘finanţarea afacerilor mici şi foarte mici este una din principalele linii de business şi o prioritate strategică pentru Patria Bank. Accesarea unui nou plafon ne bucură şi ne dă încredere şi energie să fim alături de antreprenori în continuare. Mai mult, produsul Patria EaSI este un produs motor pentru noi şi solicitările din partea clienţilor au înregistrat o creştere constantă. În mod cert creditul EaSI este 100% destinat micilor antreprenori: este simplu şi uşor de accesat, fără avans, fără garanţii, fără prea multe bătăi de cap. Până la acest moment peste 1.200 de antreprenori au accesat un credit EaSI de la Patria Bank, valoare media a creditului fiind de circa 17.000 de euro’.

Creditul EaSI fără garanţii materiale poate fi solicitat de microîntreprinderi româneşti (indiferent de forma de organizare sau domeniu de activitate) care au maxim nouă angajaţi şi o cifră de afaceri de maximum două milioane de euro pe an. EaSI se acordă în lei pentru finanţarea capitalului de lucru şi a activităţilor curente, investiţii sau mixt, achiziţia de bunuri, precum şi pentru investiţii imobiliare. Sunt acceptate inclusiv finanţări în cadrul proiectelor cu fonduri europene. Garanţia FEI acoperă 80% din valoarea creditului, diferenţa de 20% fiind susţinută de Patria Bank fără a solicita garanţii materiale.

În cadrul Programului european pentru ocuparea forţei de muncă şi inovare socială (EaSI), Comisia Europeană sprijină microfinanţarea şi finanţarea antreprenoriatului social cu un pachet financiar total de 193 de milioane euro pentru perioada 2014-2020. Obiectivul este de a spori accesul la microfinanţare, adică împrumuturi de până la 25.000 euro, în special pentru persoanele vulnerabile şi microîntreprinderi. În plus, pentru prima dată, Comisia Europeană sprijină, de asemenea, întreprinderile sociale, prin investiţii de până la 500.000 euro. Sprijinul pentru microfinanţare şi antreprenoriat social este pus în aplicare pentru prima dată prin intermediul garanţiei EaSI, care le permite furnizorilor de microcredite şi investitorilor în întreprinderi sociale să ajungă la antreprenori, pe care aceştia nu ar fi fost în măsură să-şi finanţeze altfel din considerente de risc. Comisia Europeană a ales FEI pentru a pune în aplicare garanţia EaSI.

Patria Bank este o bancă românească, listată la Bursa de Valori Bucureşti, cu prezenţă în 63 de oraşe la nivel naţional, prin 85 sucursale, peste 180.000 de clienţi şi 3,5 miliarde lei în active.

Grupul Patria Bank este deţinut de Fondul de Investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Grupul Patria Bank include Patria Bank, Patria Credit IFN, Patria Asset Management.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...