Calea ferată Braşov-Sighişoara: asocierea Brasig Strabag-Swietelsky a câştigat licitaţia de modernizare a două subsecţiuni

Asocierea Brasig Strabag -Swietelsky a câştigat licitaţia pentru modernizarea subsecţiunilor de cale ferată Braşov - Apaţa şi Caţa - Sighişoara, aflate pe secţiunea Braşov - Sighişoara, cu o ofertă de 3,143 miliarde de lei fără TVA, informează joi CFR SA.
Economica.net - joi, 05 iul. 2018, 12:31
Calea ferată Braşov-Sighişoara: asocierea Brasig Strabag-Swietelsky a câştigat licitaţia de modernizare a două subsecţiuni

‘Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat Asocierea Brasig Strabag -Swietelsky câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, aflate pe secţiunea Braşov – Sighişoara, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h. Oferta financiară a Asocierii Brasig Strabag – Swietelsky a fost de 3.143.153.533,29 lei fără TVA, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii’, se arată în comunicatul operatorului naţional de căi ferate.

Sursa de finanţare pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, în lungime totală de 86 de kilometri, este asigurată din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, iar durata de execuţie va fi de 48 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Contractul prevede o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară: terasamente, linii C.F, consolidări poduri, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, linie de contact, sistem de informare a călătorilor, energoalimentare, telecomunicaţii, comunicaţii pentru semnalizare, fibră optică, supraveghere video, instalaţii electrice, instalaţii sanitare, instalaţii termoventilaţie, apărări de maluri, semnalizare, protecţia mediului.

‘Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare se asigură condiţii tehnice pentru circulaţia trenurilor de călători şi marfă cu viteze superioare de 160 km/ h pentru trenurile de călători şi de 120 km/ h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar’, subliniază CFR SA.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SĂ administrează infrastructura feroviară publică.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...