Alstom contestă licitaţia CFR pe Sighişoara – Braşov, câştigată de Strabag-Swietelsky

Alstom va contesta decizia CFR SA de a atribui asocierii Brasig Strabag -Swietelsky licitaţia pentru modernizarea subsecţiunilor Sighişoara- Braşov, anunţând că va recurge la toate mijloacele legale, atât la nivel naţional, cât şi european, informează un comunicat al Alstom.
Economica.net - vin, 06 iul. 2018, 17:58
Alstom contestă licitaţia CFR pe Sighişoara - Braşov, câştigată de Strabag-Swietelsky

„În data de 5 iulie 2018 am luat act despre decizia CNCF CFR SA de a atribui licitaţia pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara către Asocierea Brasig, formată din Strabag-Swietelsky. Deşi Consorţiul din care facem parte (Asocierea Railworks formată din Alstom, Aktor, Euro Construct Trading ’98 şi Arcada) a fost anterior declarat admisibil şi s-a clasat pe locul I, CFR a decis atribuirea acestui contract către asocierea clasată pe locul al treilea, preţul acestei ofertei fiind semnificativ mai mare. Analizând motivele deciziei invocate în comunicarea primită, am constatat faptul că se referă la starea de insolvenţă a unuia dintre partenerii noştri de consorţiu, deşi credem că acest lucru contravine atât legii insolvenţei cât şi legislaţiei naţionale şi europene în materie de achiziţii publice”, se menţionează în comunicat.

În aceste condiţii, Alstom anunţă că îşi rezervă dreptul de a recurge la toate mijloacele pe care legea le pune la dispoziţie pentru a contesta această decizie, atât la nivel naţional, cât şi european.

Asocierea Brasig Strabag -Swietelsky a câştigat licitaţia pentru modernizarea subsecţiunilor de cale ferată Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, aflate pe secţiunea Braşov – Sighişoara, cu o ofertă de 3,143 miliarde de lei fără TVA, a anunţat, joi, CFR SA.

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat Asocierea Brasig Strabag -Swietelsky câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, aflate pe secţiunea Braşov – Sighişoara, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h. Oferta financiară a Asocierii Brasig Strabag – Swietelsky a fost de 3.143.153.533,29 lei fără TVA, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii”, se arată în comunicatul operatorului naţional de căi ferate.

Sursa de finanţare pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, în lungime totală de 86 de kilometri, este asigurată din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, iar durata de execuţie va fi de 48 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Contractul prevede o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară: terasamente, linii C.F, consolidări poduri, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, linie de contact, sistem de informare a călătorilor, energoalimentare, telecomunicaţii, comunicaţii pentru semnalizare, fibră optică, supraveghere video, instalaţii electrice, instalaţii sanitare, instalaţii termoventilaţie, apărări de maluri, semnalizare, protecţia mediului.

„Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare se asigură condiţii tehnice pentru circulaţia trenurilor de călători şi marfă cu viteze superioare de 160 km/ h pentru trenurile de călători şi de 120 km/ h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar”, subliniază CFR SA. 

Citeşte Calea ferată Braşov-Sighişoara: asocierea Brasig Strabag-Swietelsky a câştigat licitaţia de modernizare a două subsecţiuni

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...