Produsele congelate „Greenyard” din Ungaria, sursa de contaminare cu Listeria, au fost distribuite şi în România

Produselor congelate aparţinând companiei "Greenyard" din Ungaria, despre care Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară susţine că ar fi sursa contaminării cu bacteria Listeria Monocytogenes din Austria, Danemarca, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie, au fost distribuite şi în România.
Economica.net - sâm, 07 iul. 2018, 07:45
Produsele congelate

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a fost notificată oficial vineri seara cu privire la includerea României pe lista de distribuţie a produselor congelate aparţinând companiei „Greenyard” din Ungaria, pentru care s-a iniţiat deja retragerea preventivă în toate statele membre.

Conform unui comunicat al Autorităţii remis AGERPRES, notificarea a venit prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje de la Punctul Naţional de Contact al Ungariei.

„Nici în această notificare nu s-au transmis buletine de analiză care să indice prezenţa Listeria monocytogenes în produsele congelate de pe piaţa din ţara noastră”, susţin reprezentanţii Autorităţii. .

Toate informaţiile primite au fost diseminate structurilor teritoriale ale ANSVSA implicate, pentru a verifica procedurile de retragere şi rechemare a firmelor distribuitoare şi a celor care comercializează produsele, incluse pe lista de distribuţie comunicată.

„Având în vedere implicarea mai multor state membre în acest caz, Comisia Europeană, prin DG SANTE va organiza, în data de 11 iulie, o teleconferinţă cu toate statele membre pentru a discuta aspecte legate de gestionarea situaţiei generate de prezenţa Listeria monocytogenes în porumbul congelat şi, posibil alte legume congelate. Subiectele discutate în cadrul teleconferinţei vizează măsurile intreprinse de către autorităţile competente din Ungaria în acest caz, un schimb de opinii privind măsurile de gestionare a riscurilor luate la nivelul statelor membre, precum şi recomandări ale DG SANTE (Direcţia Generală pentru Sănătate şi Securitate Alimentară a Comisiei Europene n.r.) faţă de această situaţie”, precizează ANSVSA în comunicat.

ANSVSA a dispus prelevarea de probe din produsele firmei respective, produse retrase de la comercializare şi reţinute oficial.

În conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu procedurile ANSVSA, operatorii vor transmite Autorităţii anunţul privind rechemarea produselor cu detalii despre produse şi recomandări pentru consumatori, care se postează pe site-ul ANSVSA, la modulul ‘Siguranţa Alimentelor şi Sănătate Publică’, secţiunea ‘Rechemare/Retragere produse alimentare’.

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a anunţat zilele trecute că porumbul congelat şi posibil şi alte legume congelate sunt sursa probabilă a contaminării cu bacteria Listeria Monocytogenes care afectează Austria, Danemarca, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie.

Experţii vor folosi secvenţierea completă a genomului pentru a identifica sursa alimentară, care iniţial s-a crezut că este limitată la porumbul congelat. Până în data de 8 iunie 2018 au fost raportate 47 de cazuri, inclusiv nouă decese, informează EFSA.

Aceleaşi tulpini de Listeria Monocytogenes au fost detectate în legumele congelate produse de aceeaşi companie din Ungaria în 2016, 2017 şi 2018, ceea ce sugerează că tulpinile au persistat în fabrica de procesare în pofida procedurilor de curăţare şi dezinfecţie efectuate.

Informaţiile disponibile confirmă contaminarea de la fabrica din Ungaria. Totuşi, sunt necesare investigaţii amănunţite pentru a identifica punctele exacte ale contaminării la fabrica din Ungaria, precizează Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară.

În 29 iunie 2018, Oficiul pentru siguranţa alimentară din Ungaria a interzis comercializarea tuturor legumelor congelate şi a produselor congelate mixte produse de fabrica afectată în perioada august 2016 – iunie 2018, solicitând retragerea lor imediată şi aducerea produselor în fabrică, pentru a se reduce riscul infectării.

Totuşi, este posibil să apară noi cazuri din cauza perioadei lungi de incubaţie a liseriozei (de până la 70 de zile). Pentru reducerea riscului infecţiei, consumatorii trebuie să gătească complet legumele congelate, chiar dacă acestea sunt consumate în mod obişnuit fără a fi gătite (de exemplu în salate sau smoothies). Aceste sfaturi se aplică în special consumatorilor cu cel mai ridicat risc de a contracta listerioaza, cum ar fi vârstnicii, femeile însărcinate, nou-născuţii şi adulţii care au un sistem imunitar slăbit, avertizează Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară.

Te-ar mai putea interesa și
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă la un acord cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen......
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...